Premierul Silvio Berlusconi a declarat, ieri, că Gianni Nicchi, al doilea în ierarhia mafioţilor din Italia, a fost arestat.
Alături de Nicchi (28 de ani), găsit în apartamentul său din Palermo, în Sicilia, a mai fost arestat un alt lider căutat de poliţie, Gaetano Fidanzati, în vârstă de 74 de ani. Acesta din urmă a fost prins pe o stradă din Milano, anunţă BBC.
Nichhi, fiul unui alt mafiot, a fost condamnat, în ianuarie 2008, la 18 ani de închisoare pentru legături cu Mafia şi deturnare de fonduri.
Arestări în forţă
La finele acestei săptămâni, un martor folosit de poliţia într-un caz intrumentat împotriva Mafiei a legat numele lui Berlusconi de mai mulţi infractori, acuzaţie pe care premierul italian a respins-o. Un fost membru al Mafiei a spus, în faţa unui judecător din Turin, că Giuseppe Graviano, un lider al organizaţiei criminale italiene, a menţionat, la un moment dat, că Berlusconi şi un alt senator ar fi ajutat organizaţia, la un moment dat.
Berlusconi a declarat ieri că "cele două arestări reprezintă cel mai bun răspuns la acuzaţiile calomnioase, făcute de persoane iresponsabile, care nu fac altceva decât să arunce cu noroi". Acesta a mai precizat că guvernul său a făcut mai mult decât oricare altă administraţie italiană din ultimii 20 de ani în lupta împotriva crimei organizate.
Cel mai căutat nume de pe lista poliţiştilor italieni rămâne, presupul şef al Mafiei, Matteo Messina Denaro.
Piero Grasso, un procuror care instrumentează cazuri împotriva organizaţiei criminale italiene a mai declarat, citat de BBC, că "dacă se va menţine acelaşi ritm, în scurt timp nu va mai rămâne niciun nume pe lista celor mai căutaţi 30 de infractori". În ultimele luni au fost prinşi 17 dintre cei 30 de infractori numiţi de Grasso.