Alex Lima, unul din cei mai valoroşi instructori de salsa din lume, îi învaţă pe clujeni, în acest weekend, cele mai populare dansuri braziliene. El a adus la Cluj, în premieră naţională, două stiluri de dans care fac furori în Brazilia, gafieira şi lambaZouk. Acesta i-a catalogat pe clujeni ca fiind timizi şi inhibaţi.
Câteva zeci de clujeni au fost iniţiaţi, azi, în salsa, la Casa de Cultură a Studenţilor, de către Alex Lima, unul dintre cei mai cunoscuţi instructori în domeniu din lume. Brazilianul are una dintre cele mai bune şcoli de dans din Paris.
Artistul a fost, aseară, miezul petrecerii în stil brazilian organizate în clubul Etno din Cluj-Napoca, unde participanţii au fost îmbrăcaţi în culorile drapelului brazilian. El a predat, azi dimineaţă, timp de câteva ore câteva dintre dansurile cele mai populare din ţara lui natală.
Clujenii sunt „ruşinoşi” şi „timizi”
El a adus la Cluj, în premieră naţională, două dintre cele mai populare stiluri de dans braziliene, gafieira, un melanj de samba, tango şi jazz, şi lambaZouk, o derivaţie a celebrei Lambada. Chiar dacă participanţii au fost receptivi la instrucţiunile date de unul dintrei cei mai buni instructorii de salsa ai momentului, Alex Lima i-a catalogat pe clujeni timizi şi inhibaţi.
„Sunt mai ruşinoşi şi extrem de inhibaţi. Însă mi-a plăcut faptul că sunt interesaţi să înveţe dansurile. Aceste dansuri sunt relativ noi pentru România. E nevoie de ceva timp pentru ca clujenii să să obişnuiască cu o cultură diferită a dansului”, a declarat pentru „Adevărul de Seară” Alex Lima. În ceea ce priveşte dansurile pe care le-a adus în premieră în România la Cluj, acesta le-a catalogat ca fiind cele care caracterizează cu Brazilia mai mult decât stilul samba-ul dansat la celebrele carnavale de la Rio de Janeiro.
Brazilia nu înseamnă doar carnavale
„Este vorba de o imagine st