Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călătorie fabuloasă cu "Ia-mă, nene!"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 6 decembrie 2009 ·

Un român a parcurs, cu multe peripeţii, peste 13.000 de kilometri în şase luni şi a făcut autostopul din Nepal până în România.

Ploaia cade în rafale, iar pământul îţi fuge de sub picioare. Furtuna a întunecat ziua. În aer pluteşte o umezeală de coşmar. În ţara asta mică şi muntoasă, satul cu oameni frumoşi şi zâmbete largi e ascuns undeva, la câţiva paşi. Otrava din sânge, însă, nu are răbdare şi vrea să te culce la pământ.

Mihai se târăşte cu greu pe cărarea din munţii nepalezi. A plecat din România cu gândul să facă autostopul din Nepal spre casă. Autostop pentru suflet. L-a întâlnit pe Dalai Lama. A împărtăşit seninătatea preoţilor tibetani şi ospitalitatea indienilor. A învăţat să se descurce în limbile nepali, hindi, farsi şi urdu.

Se află în mijlocul pustietăţii, cu mâna umflată de la înţepătura unei insecte necunoscute şi luptă cu otrava. Nu e capătul drumului. Nici nu ştie că suferinţa de acum nici nu se compară cu ceea ce urmează: o tentativă de jaf şi închisoarea în Iran.

Şapte paşi spre inima Orientului

Astăzi, Mihai Iordache are 31 de ani şi privirea senină, parcă pierdută în amintiri. Dincolo de faptul că este preşedinte al Ligii pentru Educaţie, Cultură şi Sport şi a trecut prin trei facultăţi (Turism, Marketing şi Psihologie), şi-a propus anul trecut să meargă din România în Nepal şi să se întoarcă în Europa cu autostopul.

Pentru acest proiect a scos bani din buzunarul lui „nu contează câţi bani”. Din mai 2008, timp de şase luni, a călătorit spre est.

„Am pornit de la ideea că, pe măsură ce mergi mai la Răsărit, oamenii sunt mai deschişi, e în natura lor”, şi Mihai şi-a îngrămădit aparatul foto şi câteva lucruri în rucsac.

A trecut prin Bulgaria, Turcia, Emiratele Arabe Unite, India, Nepal, Pakistan şi Iran. Le-a ţinut asiaticilor traininguri despre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 3 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 36 minute
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 9 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 7 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 5 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 11 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 5 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°