Sub titlul "Respect pentru Yeti", un oarecare jurnalist elogia într-un cunoscut ziar nu pe yeti, enigmaticul antropoid al zăpezilor, ci un automobil 4x4 botezat cu acest nume. Întreaga scriitură, fiţoasă cât încape, departe de a sugera respectul pentru ceva anume, trăda cu prisosinţă lipsa respectului.
Pentru toţi şi toate. Pentru "fiinţe vii, lucruri neînsufleţite, şesuri, munţi şi ape", cum scria, sintetizând Natura, regretatul Ionel Pop. Aflam astfel că "Yeti a fost văzut săptămâna trecută pe platoul din Bucegi. Nu unul, ci în grup de vreo 20! A urcat din Sinaia pe Păduchiosu şi a coborat spre Pietroşita, prin Moroieni. A plouat, a nins, a fost noroi, au fost pietre mari cât roata carului. Nimic nu l-a împiedicat să ajungă la Babele. (...) Mi-au displăcut însă câteva lucruri. Cum ar fi scaunele.
Improprii, fără susţinere laterală pe măsura abordării unui off-road, destul de incomode la drum lung", scrie gingaşul bărbăţel-reporter.
Altcumva spus, nu e destul că maşina aia îl ducea pe puturosul inconştient acolo unde ar trebui să ajungă numai cei harnici şi iubitori de linişte şi munte. Ea trebuia să îl ducă - pe acest amator de posmagi muiaţi - cât mai relaxat, dacă se poate în poziţii lascive şi cu berea în mână. Elogiul propriei nevolnicii continuă însă, în limbajul unui elev corijent la limba maternă: "Celelalte sisteme combinate într-un singur buton, îţi fac toată munca, astfel că tot ce trebuie să faci este să apeşi «off-road», să bagi a-ntâia şi să ţii de volan.
Nu ai treabă cu ambreiajul, nu atingi frâna". Reportajul era ornat cu o fotografie a automobilului, sus în platoul montan. Fără acesta, peisajul celest, uşor înzăpezit, ar fi invitat la reculegere. Cu tărăboanţa 4x4 în prim-planul imaginii, eu, cel puţin, am auzit manele şi am simţit miros de mititei.
Dincolo de imaginaţie, tema este cât se poate de
