Jucării, cărţi de poveşti, dulciuri şi fructe, toate aduse de Moş Nicolae, au ajuns, încă de ieri, la copiii internaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu din sectorul 1.
Aseară, în saloanele de la Camera de gardă a Spitalului Grigore Alexandrescu era forfotă.
Unii copii plângeau, alţii stăteau trişti în braţele mămicilor.
Una dintre femei începuse să-i împletească părul fetiţei ei, în vârstă de vreo zece ani, încercând să o înveselească.
Se lăsa noaptea, însă ambulanţele continuau să sosească.
Dintr-una a coborât un tătic cu o fetiţă în braţe şi, însoţiţi de mama copilului, au intrat grăbiţi în spital.
Era o urgenţă.
Oare mai avea cineva vreme să se gândească la Moş Nicolae?
„Vine Moşu’”, se auzea pe culoare
Primii care au dat un răspuns afirmativ la această întrebare au fost doctorii şi asistentele.
Zâmbeau şi împărtăşeau cu cei mici bucuria ajunului sărbătorii.
„Vine Moşu!”, se auzea pe coridor.
Iar în saloane, mulţi dintre cei mici aveau deja jucării noi, semn că Moş Nicolae sosise.
La cei la care nu ajunsese, exista speranţa că ocrotitorul copiilor va trece pe la casele lor şi va lăsa un dar în pantofi, ca de obicei.
„Îmi doresc să-mi aducă un camion-tractor şi o secţie de poliţie, cu poliţişti care prind hoţii”, spunea Răzvan Gabriel, un băieţel în vârstă de şase ani.
Micuţul era în spital de câteva zile, împreună cu mama lui, şi se internase pentru că avusese dureri la articulaţii.
„Uite aşa mergeam!”, gesticula copilul, amuzându-se, cum şchiopăta de durere.
Pe un alt pat dormea, conectată la perfuzie, Ana Maria, o fetiţă în vârstă de cinci ani, orfană.
„Revine destul de frecvent în spital. Face mereu pneumonie”, spunea asistenta Florica State, în timp ce arăta cadoul pe care Moş Nicolae avusese grijă să i-l trimit