În ring, tânărul piteştean îşi doboară adversarii cu croşeul de stânga, lovitură pe care a învăţat-o de la campionul Lucian Bute. După ce va absolvi facultatea, vrea să se lupte cu infractorii pe stradă, propunându-şi să lucreze pe „intervenţii”, în cadrul Ministerului de Interne.
La 18 ani este campion naţional la box. Ringul l-a învăţat să-şi învingă timiditatea, iar croşeul de sânga este principala sa armă cu care îşi doboară adversarii, la fel cum o face marele nostru campion mondial la profesionişit, Lucian Bute.
Nu vrea să trăiască însă o viaţă în lumea boxului, pentru că marele său vis este să devină poliţist. Aceasta ar fi pe scurt povestea lui Cosmin Poşircă, unul dintre cei mai promiţători tineri pugilişti din Piteşti.
Cosmin a intrat pentru prima dată într-o sală de box la vârsta de 13 ani. Nu l-a atras duritatea sportului, pentru că se consideră mai degrabă o fire linişită.
Crinu Olteanu, idolul său
A văzut în perspectivă şi a ajuns la concluzia că dacă va da tare din braţe în ring ăşi va asigura viitorul. „ În 2004 m-am apucat de box. Am văzut la televizor meciurile de box la Olimpiada de la Atena şi m-a impresionat ardoarea cu care luptau în ring boxerii.
Când am intrat în sala de box de la Sala Sporturilor Trivale, eram timid, nu cunoşteam pe nimeni. Însă ştiam ce vreau, am crezut de la bun început că prin sport pot să am şi eu un viitor frumos”, poveşteşte Cosmin. Şansa sa a fost să-l aibă ca mentor la antrenamente pe Crinu Olteanu, campion mondial la Houston în 1999.
Cosmin a făcut parte aşadar din prima generaţie de puşti pe care i-a pregătit în ring Crinu Olteanu înainte să emigreze în Canda. Şi a avut multe de învăţat de la un campion mondial. „ Crinu Olteanu este idolul meu. Am adaptat rapid stilul său de luptă. Adică stau