Un procent de 4,8% din cei 319.030 de sătmăreni cu drept de vot s-au prezentat la urne până la ora 10.00 pentru a-şi exprima opţiunea electorală, cu 0,38% mai mult decât la primul tur de scrutin din data de 22 noiembrie, însă procentul se situează tot sub media pe ţară de 7,52%.
În mediul urban a votat un procent de 4,92% dintre cetăţenii cu drept de vot iar în mediul rural şi-a exprimat opţiunea electorală un procent de 4,68%.
Toate cele 398 de secţii de votare din judeţ s-au deschis la ora 7.00. Preşedintele secţiei de votare numărul 16 din municipiu a adormit şi nu s-a prezentat la secţie la ora 6.00 aşa cum era stabilit, însă procesul electoral nu a fost afectat.
Doi minori au distrus afişe electorale la Negreşti Oaş
Poliţia municipiului a fost sesizată prin 112 iar oamenii legii au reuşit să-i depisteze pe cei doi copii de 12 ani în timp ce rupeau afişele alectorale de pe stâlpii de joasă tensiune. Părinţii celor doi minori au fost amendaţi cu câte 200 de lei pentru nesupravegherea copiilor. Minorii au declarat poliţiştilor că nu i-a sfătuit de nimeni să rupă afişele şi că au acţionat din proprie iniţiativă.
Judeţul Satu Mare, codaş la prezenţa la urne
Judeţul Satu Mare se situează, şi de această dastă, printre cele codaşe privind prezenţa oamenilor cu drept de vot la urne. La ora 13.00 procentul de participare la vot în judeţ a fost de 16,36 %. În mediul urban s-a înregistrat o prezenţă de 17.05 procente iar în mediul rural de 15,64%. La secţiile speciale au votat 2.165 de persoane.