Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a atenţionat posturile Realitatea TV şi Antena 3, pentru ca au prezentat dezechilibrat momentul ieşirii de la urne a celor doi candidaţi şi a susţinătorilor lor. Sursa: Codrin Prisecaru CNA s-a întrunit, azi într-o şedinţă specială, pentru a monitoriza modul în care posturile de televiziune şi radio difuzează informaţiile din ziua turului al doilea al alegerilor prezidenţiale. La şedinţă au participat Răsvan Popescu, preşedintele CNA, Ioan Onisei, vicepreşedintele CNA, şi membri ai Consiliului - Narcisa Iorga, Gelu Trandafir, Attila Szasz, Christian Mititelu şi Mihai Mălaimare.
CV-ul candidatului Postul Realitatea TV a fost reclamat, că, la ieşirea de la vot, Mircea Geoană, Dinu Patriciu şi Ion Iliescu au dat declaraţii prin care au îndemnat cetăţenii să voteze schimbarea şi liniştea. Tot pe Realitatea TV, în timp ce se prezentau imagini cu ieşirea de la vot a lui Mircea Geoană, candidat la preşedinţie, prezentatoarea din studio a dat detalii din CV-ul acestuia. Vicepreşedintele CNA, Ioan Onisei, a spus că prezentarea CV-ului este o cale de promovare, iar preşedintele CNA, Răsvan Popescu, i-a recomandat reprezentantei postului la CNA, Roxana Niculescu Costei, să telefoneze în redacţie, pentru a preveni repetarea unor astfel de întâmplări. CNA i-a recomandat, totodată, să transmită postului pe care îl reprezintă să scoată de pe crowl referirile făcute la site-ul Realitatea TV, care au rulat încă de dimineaţă şi făceau trimitere la rezultatele exit poll-urilor.
RRA somat public A fost avertizat şi postului Antena 3, pentru dezechilibre similare în prezentarea candidaţilor. Problemele semnalate de reprezentanţii CNA s-au referit la prezenţa în emisiunile Antena 3 a unor persoane care sprijineau un candidat şi îl denigrau pe celălalt şi la needitarea declaraţiilor de după vot ale candidaţilor şi