S-a născut în La Porte, Indiana, în SUA, a locuit în Knox şi a terminat facultatea în Crawfordsville, iar în următorii doi ani va face voluntariat la Hunedoara.
Voluntar e de la 12 ani, când a început să lucreze într-o organizaţie care lupta împotriva violenţei domestice. A lucrat pentru comunitate şi în liceu, dar şi în facultate, când a construit inclusiv case pentru persoanele defavorizate, iar mai nou a fost ales de Corpul Păcii (n.r. Peace Corps – agenţie guvernamentală a Statelor Unite) să muncească gratuit pentru hunedoreni, până în 2011.
FOTOGALERIE Michael Matsey
Din septembrie, Michael predă limba engleză şi literatură americană la Colegiul Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara, dar spune că imediat după sărbători vrea să lanseze, în parteneriat cu liceul, cu alte şcoli şi cu autorităţile locale, mai multe proiecte: ecologizarea unor zone din oraş, meditaţii la engleză, inclusiv pentru adulţi, programe de prevenţie a infectării cu HIV-SIDA, dar şi o tabără de jurnalism. Asta mai ales pentru că a fost redactor al ziarului universităţii la care a studiat, dar şi radio-DJ acasă, în Knox. La Hunedoara nu a ajuns tocmai întâmplător. „Aveam de ales între estul Europei şi Asia centrală, dar pentru că fratele meu, care este jurnalist la New York, a realizat genealogia familiei şi a ajuns la concluzia că avem origini prin zona Ucrainei de vest, a Cehiei sau a Slovaciei, am ales Europa, iar ţara gazdă s-a nimerit să fie România. Coincidenţa face ca, în oraşul meu, Knox, care are o populaţie de aproximativ 3.500 de locuitori, să existe o comunitate puternică de români, vreo 200, dar şi o biserică ortodoxă”, a spus Michael.
Ca să vină în România, Michael a depus o cerere şi a aşteptat 18 luni răspunsul. Asta pentru că în fiecare an, 18.000 de americani vor să facă voluntariat în lume, dar nu există mai mult de 3.000 de locuri disponibi