Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agitaţie pe străzile Târgoviştei încă de la primele ore

Publicat in Adevarul, duminică 6 decembrie 2009 ·

Străzile Târgoviştei s-au animat astăzi încă de la primele ore ale dimineţii, turul doi al alegerilor prezidenţiale reuşind să scoată din case mai muli oameni decât într-o dimineaţă normală de Duminică.

Persoanele în vârstă s-au numărat şi de această dată printre cei mai conştiincioşi participanţi la vot. „Am fost de fiecare dată să votez şi voi merge atâta timp cât voi trăi. Preşedintele este foarte important, de aceea ţin morţiş să merg la alegerile prezidenţiale. Am suferit mult când nu puteam să votez. Este un drept la care ţin foarte mult. Nu am mari aşteptări de la preşedinte dar măcar să repare imaginea României şi să rezolve problema corupţiei”, a spus Daniel Mitruţ, pensionar în vârstă de 68 de ani.

Reclamaţie inedită la 112

În ziua alegerilor prezidenţiale, la numărul unic de urgenţă 112 a fost primit un apel inedit, un simpatizant al unuia dintre cele două partide reclamând faptul că aerul de care are nevoie pentreu a respira îi este „furat” de un simpatizant al partidului advers.

86.000 buletine de vot peste numărul de alegători

Aproximativ 500.000 de dâmboviţeni sunt aşteptaţi astăzi la urne. Pentru judeţul Dâmboviţa au fost alocate 521.337 buletine de vot pentru alegerea Preşedintelui României. Sunt aşteptaţi la urne 435.298 de alegători înscrişi în listele electorale permanente.

În judeţul Dâmboviţa au fost organizate 516 secţii de votare, dintre care 89 sunt speciale. În secţiile speciale pot vota cetăţenii care se află în altă localitate decât cea de domiciliu, după ce depun o declaraţie pe propria răspundere că nu au votat şi în altă parte. Cele 89 de secţii speciale sunt prevăzute cu sisteme de supraveghere video. Pe parcursul dimineţii, la secţiile de votare unde au fost sesizate aglomeraţii a fost dispusă suplimentarea dispozitivului de ordine şi siguranţă publică.

Dosarele penale nu îi speri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 12 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 2 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°