DESTINE. Piticii, aceşti micuţi pe care Dumnezeu nu i-a ajutat să crească, trec cu umor peste obstacolele înalte şi visează la lucruri mari. Sursa: Răzvan Vălcăneațu
Ne uităm la ei ca la nişte ciudăţenii ale naturii. Unii cu jenă, alţii cu priviri de rasă superioară. La metrou îi călcăm în picioare. Abia pot să urce în tramvai, iar schimbatul unui bec ars îi costă cât o pizza cu „home delivery”.
Copiii râd de ei şi îi batjocoresc în fel şi chip. Doar la circ sau la teatru îi privim în ochi şi recunoaştem, în sine, că ne amuză cu handicapul lor.
Cu toate astea, sunt oameni la fel ca noi, „normalii”. Au familii, slujbe, copii. Visează la un trai mai bun, dar pe care, din păcate, îl văd de jos. De foarte jos. Sunt cei pe care Dumnezeu a uitat „să-i ude”, ca să crească. În România, se estimează că sunt cam 100.000. Sunt ei, cei pe care, cinic, îi numim pitici.
Vedetele din Albă ca Zăpada
Nea Ion Paliu, zis Coco, are, la 53 de ani, doar 128 de centimetri şi atârnă numai 52 de kilograme. Nevastă-sa, Anca, la 47 de ani, e la fel de mică şi mai slabă cu patru kile. Doar feciorul, Edi, ajuns la majorat, i-a luat cu un centimetru. Cu toţii suferă de nanism hipofizar.
Coco, de la 13 ani, e cizmar. Are un atelier pe Calea Dorobanţilor şi un angajament la o firmă de produse ortopedice de-a lui Prigoană. Nea Ion livreză încălţăminte la Circul Globus şi, cum altfel, la... Teatrul Mic.
Acum trei ani a fost şi actor. Teatrul Richmond, din Anglia, i-a distribuit pe Ion şi Anca Paliu în rolurile a doi dintre cei şapte pitici ai Albei ca Zăpada. Garnitura piticească era completată de un ungur, un polonez, un neamţ şi, pentru rolurile cu replici mai multe, doi englezi.
„Am plâns la plecare. Am stat o lună şi jumate şi cel mai mult ne-am bucurat de plăcerea copiilor...”, îşi aminteşte
