Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Vânzări de criză la târgul de îmbrăcăminte

Publicat in Adevarul, duminică 6 decembrie 2009 ·

Vizitatorii au declarat că preţurile sunt piperate şi că anul acesta vor face cadouri simbolice celor dragi. Cei peste 20 de agenţi economici din toată ţara care au venit la Craiova să-şi vândă marfa la preţ de producător, pleacă astăzi spre case cu mai mult de jumătate din marfă nevândută.

Comercianţii de la târgul de îmbrăcăminte deschis între 3-6 decembrie la Teatrul Naţional din Craiova spun că anul acesta criza economică s-a făcut destul de mult simţită. Majoritatea nu au reuşit să vândă nici măcar jumătate din marfa pe care o au pe stoc. „Vânzarea a mers destul de slab de când am venit în Craiova. Am mai vorbit şi cu restul colegilor mei care au plecat în altă parte în ţară să vândă produsele şi sunt la fel de dezamăgiţi ca şi mine. Preţurile sunt destul de bune de la 35 de lei până la 70 de lei, iar la noi totul este la aproximativ jumătate de preţ faţă de magazine, iar produsele sunt de calitate“, a declarat Lucreţia Cojocăreanu, comerciant.

Super ofertă: cumperi unul şi primeşti două

Unii oltenii spun că în această perioadă au cumpărat de la magazinele unde totul ori este la jumătate, ori cumpără un produs, iar pe al doilea îl primesc gratis. „Eu sunt studentă şi încă nu lucrez. Vreau să cumpăr ceva simbolic pentru mama mea. Sper să şi găsesc ceva care să îmi placă. Am strâns o sumă mică de bani şi sper să îmi ajungă. Dacă nu o să găsesc nimic la târg voi merge la magazinele unde sunt afişate reduceri“, a spus Alina Mitrică, de 21 de ani.

Pălăriile şi mănuşile, un trend anul acesta

Oamenii s-au înghesuit să pună mâna pe o pălărie cu paiete sau cu ştrasuri. Preţurile sunt destul de mici, ţinând cont că anumite obiecte sunt cusute manual. „Noi putem spune că am reuşit să vindem ceva în trei zile. Este adevărat că am lăsat şi la preţ, că altfel nu se poate“, a precizat Oana Turcu.

Craiovenii cred că în următoarele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 23 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum 33 minute
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°