A fost declarat cel mai bun breakdancer din Satu Mare, primind acum două zile, în cadrul concursului Megadance, şi votul publicului
Dedicat mişcării, Noris este un tânăr plin de energie şi bună-dispoziţie. Dansul este pentru el nu doar o pasiune, ci şi un mod de viaţă. Iar când este pe scenă, executând figuri spectaculoase de breakdance, este un adevărat artist în materie de show, motiv pentru care are şi priză la public, fiind şi foarte popular. În finala concursului de dans, „Megadance“, ce a avut loc vineri în Club Infinity a fost declarat cel mai bun breaker, primind şi premiul de popularitate datorită aplauzelor şi aprecierii publicului. Noris se implică şi în proiecte sociale, fiind unul dintre cei mai activi voluntari ai Crucii Roşii Satu Mare.
Dansul, constantă a vieţii sale
Noris practică breakdance-ul de circa cinci ani, însă dansul a fost şi este o constantă în viaţa lui. „Întotdeauna mi-a plăcut să dansez. Am făcut şi cursuri de dans de societate, latino în special, dar mi-am dat seama că nu mă reprezintă. Pur şi simplu nu mi-a plăcut. Am vrut să fac un dans care să fie mai spectaculos, ceva ce doar puţini pot face, ceva special. Acesta este pentru mine break dance-ul“, spune Noris.
Trupa Simplu, Boomfunk MC cu celebra piesă Freestyler, dar şi alţi artişti de gen au fost o sursă de inspiraţie pentru Noris. „Exersam figuri de dans mai interesante, pe care le vedeam în videoclipuri, însă cel mai mult am învăţat începând cu anul 2004, când m-am alăturat echipei de breakeri B Element Crew, iar Boci, un breaker experimentat, mi-a arătat multe din ceea ce ştiu acum“, îşi aminteşte Noris.
În 2005 şi-a făcut şi intrarea în scenă, un spectacol în cadul „Miss Unio“ cu trupa B Element Crew, acesta fiind debutul său în faţa publicului. De atunci însă a avut zeci de spectacole şi participări la concursuri de profil, în S