Oamenii aflaţi în tranzit sau cei fără buletin de Bucureşti au venit şi astăzi în număr mare pentru a vota la secţia specială de la Gara de Nord, astfel încât la ora 7:30 deja erau aşezate la coadă în jur de 200 de persoane. Sursa: Razvan ValcaneantuSursa: Răzvan Vălcăneanţu
1 /.
Votarea a mers însă ceva mai repede decât acum două săptămâni, iar oamenii reuşeau să voteze după două ore de aşteptare, faţă de patru ore în turul întâi. Dumitru din Ilfov, de 24 de ani, nu e foarte hotărât cu cine să voteze. „Zi şi tu pentru Băsescu”, îl îndeamnă vărul său mai mare.
Tânărul rămâne destul de nelămurit: „De exemplu, PD-L a mai fost. Credeţi-mă că nici nu ştiu ce să votez. Da’ îl votez pe Băsescu că e mai popular. Nu e o persoană discretă, dar încearcă să fie un om simplu”, zice Dumitru, care e nemulţumit că nu şi-a găsit un loc de muncă.
„Bine, că nu mă aştept să-mi bată la uşă: am auzit că nu ai loc de muncă. Şi cu Băsescu, cică votaţi-mă şi o să trăiţi bine. Ce înseamnă asta, nu ştiu”.
Fost susţinător al lui Iliescu, convertit în votant Băsescu
Vărul său, Cornel Răveanu, de 32 de ani, e hotărât să voteze cu Băsescu, deşi în 2004 nu l-a votat, iar în 2000 a pus ştampila pe Iliescu: „Acum în primul tur de-abia l-am votat. Am văzut că totuşi se mişcă ceva, pot să fac o reclamaţie, înainte nu se făcea, trebuia să dau şi o cafea. Se rezolvă mai uşor problemele. E altceva”.
„Dacă nu erau aşa înverşunaţi împotriva lui, cu trucajul ăla nenorocit, am înţeles că şi cu un viol, asta m-a înverşunat”, mai zice el. „Preşedintele e reprezentantul nostru, al poporului. Rolul lui e să medieze între Parlament şi Guvern. Eu zic că a mediat destul de bine. Au interpretat ceilalţi din opoziţie că face scandal. Aşa a fost pe timpul lui Iliescu, a fost linişte şi s-au făcut privatizări frauduloase. Băsescu a strigat