A intrat în lumea artelor marţiale când încă nu împlinise 10 ani. Doi ani şi jumătate mai târziu, a urcat pe culmi, devenind campionul lumii.
Mirajul fotbalului l-a atras timpuriu, ca pe mai toţi copiii. A început să joace, dar simţea altă chemare. „Hai cu mine la karate”, i-a propus un prieten. L-a ascultat, nu împlinise nici 10 ani când a păşit prima dată în sala de antrenament a clubului Shodan. Solemnitatea antrenamentului, centurile negre purtate de Sensei Teo Răduţ şi cei avansaţi l-au impresionat. Răduţ l-a văzut la lucru, apoi l-a măsurat. „Puştiule, dacă te ţii de treabă, ajungi campion”. Rareş a ascultat şi a început să înveţe.
Sportul care te învaţă să fii mai bun
A prins modul de lucru şi principiile karate-ului i s-au potrivit. „Nu e doar un sport al trupului, e şi un sport al minţii. Ne învaţă să devenim mai buni”, e concluzia la care a ajuns Rareş după doi ani şi jumătate. A început să participe la concursuri. Mai întâi naţionale, prin ţară, la Reşiţa, Oradea, Timişoara şi Arad. Prima satisfacţie majoră a trăit-o acum câteva luni, chiar acasă. Sala Sporturilor „Victoria” a găzduit Campionatul European de Karate. Prestaţia sa la kata (lupta imaginară) i-a adus medalia de bronz. „M-am comportat ca la un concurs normal. Am văzut cum lucrau şi sportivii din alte ţări, la unii am remarcat procedee mai complicate”, a povestit „karate-kid” de Arad.
Campion mondial la Roma
Cea mai mare bucurie a trăit-o luna trecută, la Roma. „Cetatea eternă” a fost locul unde s-au reunit cei mai buni sportivi din lume, pentru Campionatul Mondial. Rareş a intrat în proba de kumite, unde există contact direct cu adversarul. S-a comportat perfect şi a luat primul loc, devenind campion mondial. „E frumos să ţi se cânte imnul pe podium. M-am simţit foarte bine, fericit”, a mărturisit tânărul sportiv, atras în egală măsură de kata şi de kumite.
La