Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miza de la Copenhaga

Publicat in Jurnalul, duminică 6 decembrie 2009 ·

Întâlnirea liderilor lumii la Conferinţa ONU pentru schimbări climatice de la Copenhaga, unde se vor discuta chestiuni menite să ducă la semnarea unui acord internaţional, începe pe un ton pozitiv. Semne de alarmă privind efectele schimbărilor climatice sunt tot mai des trase în ultima vreme, iar în urmă cu aproximativ două săptămâni publicul a aflat înfiorătoarea veste că fenomenul încălzirii globale a cam fost exagerat de unii cercetători - presa a dat publicităţii peste o mie de emailuri trimise sau primite de profesorul Phil Jones, director al departamentului de cercetări climatice de la Univesritatea din Norwich (Marea Britanie).

În aceste scrisori se vorbeşte despre o conspiraţie pusă la cale de oameni de ştiinţă americani şi britanici care încercau manipularea opiniei publice cu privire la existenţa unor efecte covârşitoare ale schimbărilor climatice asupra Terrei. Cu toate acestea, tot mai mulţi oameni au început să conştientizeze că nu mai e de jucat cu natura. Am schingiut-o sute, mii de ani şi măcar acum, poate în ultimul ceas, ar trebui să o protejăm, mai ales că ea are puterea să se autoregleze. Trebuie doar ajutată.

Un studiu dat recent publicităţii de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene arată că, "dacă nu va fi oprită, încălzirea globală ar putea costa ţările bogate din Uniunea Europeană până la 65 de miliarde de euro pe an", informează publicaţia online Euractiv.ro.

Aşteptările reale de la summit-ul care începe la Copenhaga la 7 decembrie şi se sfârşeşte 11 zile mai târziu nu sunt foarte mari. Deşi cei mai mari poluatori ai lumii, Statele Unite şi China, şi-au propus să reducă drastic emisiile gazelor cu efect de seră - SUA cu 17% până în 2020 şi cu 42% până în 2030, iar China cu 40-45% până în 2020 (faţă de nivelul din 2005), un oarecare scepticism există în continuare.

În ceea ce priveşte Un

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 10 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 8 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°