Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezvoltatorii vor să crească preţurile în 2010

Publicat in Adevarul, luni 7 decembrie 2009 ·

Constructorii vor să-şi recupereze astfel pierderile pe care le-au avut pe parcursul acestui an. Unii cumpărători s-au lăsat deja convinşi şi au semnat antecontracte la ultimul târg imobiliar din 2009.

Motivele pentru care constructorii ameninţă cu creşteri de preţ sunt legate în primul rând de instabilitatea economică şi legislativă. „Există premisele de creştere a preţurilor, respectiv obligativitatea certificatului termic, creşterea TVA, precum şi faptul că un apartament care stă foarte mult la vânzare produce dobânzi la bancă, iar dezvoltatorii vor încerca să-şi recupereze aceste sume", spune Ion Cătuţoiu, managing partner Real Time.

Expozanţii de la ediţia Târgului Imobiliar Naţional (tIMOn) cred, în general, că preţurile au atins un minim istoric.

Profit minim pentru dezvoltatori

„La începutul anului 2009, preţul mediu pe metru pătrat pentru locuinţe prezente în târg era de 1.400 de euro pe metru pătrat plus TVA. În octombrie, s-a ajuns la un preţ mediu de sub 900 de euro, iar la sfârşit de an preţul mediu al apartamentelor prezentate continuă să fie sub 900 de euro pe metru pătrat", explică Vlad Vlăsceanu, director tIMOn.

În plus, preţurile minime înregistrate la sfârşitul acestui an sunt cele care pot fi suportate de dezvoltatori. „Profitul mediu este de 15 - 20%. O diminuare a preţurilor ar însemna o marjă mai mică de profit, ceea ce va duce la imposibilitatea dezvoltatorilor de a-şi plăti furnizorii, utilităţile şi alte cheltuieli. Cine vinde cu 900 de euro pe metru pătrat construit ori nu va finaliza proiectul niciodată şi plăteşti un preţ mic pe nimic, ori locuinţa este nefuncţională", a adăugat Cătuţoiu.

El crede că până la sfârşitul anului 2011, în Bucureşti şi Ilfov vor fi finalizate numai 4.000 de locuinţe. Ideea că preţurile vor reîncepe să crească i-a convins pe potenţialii cumpărători de case că a sosit momentul p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum o ora
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 4 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 3 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 4 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 2 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 2 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum o ora
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-1°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/-0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/1°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°