Nu ştiu care va fi următoarea reacţie a lui Mircea Geoană. O aşteptăm cu toţii, unii dintre noi doar ca să se distreze în continuare pe seama “păcăliciului”, alţii cu curiozitate morbidă pentru sângele celui rănit. Eu o aştept cu o strângere de inimă, să văd dacă va avea forţa să treacă onorabil peste un moment de maxim ridicol. Mi-e teamă să nu meargă pe drumul contestării deşarte şi să intre în războiul fraudării.
Pentru că de-aseară am rămas cu senzaţia amară şi cu regretul unui discurs foarte bun, venit din partea unui preşedinte ratat. A fost exact discursul prezidenţial pe care îl aşteptam. Pun între paranteze entuziasmul total imprudent al lui Mircea Geoană, chiar şi al lui Crin Antonescu. Dincolo de asta, am întrezărit pentru o clipă statura, nobleţea şi eleganţa unui altfel de preşedinte pentru România. M-am simţit pentru o clipă reprezentat.
Mi-a plăcut reacţia imediată de mulţumire către Crin Antonescu şi PNL, mi-a plăcut impulsul sincer cu care s-a dus către Mihaela Geoană şi către fiica domniei sale, mi-au plăcut mulţumirile către părinţi. Am apreciat distanţarea promptă de votanţii proprii şi strângerea laolaltă a tuturor românilor. Sigur, totul poate fi acuzat de ipocrizie la o adică, dar tonul nu poate fi uşor trucat. Mi-a plăcut că nu l-a evitat intenţionat pe Gigi Becali. Mi-au plăcut respectul ne-ipocrit pentru Traian Băsescu şi drumul în noapte făcut la sediul partenerilor PNL. În fine, mi-a plăcut bucuria copilărească, naivă şi non-teatrală a lui Mircea Geoană, precum şi săriturile lui de adolescent întârziat.
Dar poporul are întotdeauna dreptate, cum spune corect Johannis.
Cât despre mine, prefer ridicolul colosal al unui preşedinte de-o seară cinismului violent din sintagma “i-am ciuruit”.
Ok, să mergem mai departe.
Nu ştiu care va fi următoarea reacţie a lui Mircea Geoană. O aşteptăm cu toţii, unii dintre
