În cursul lunii octombrie au început lucrările la străzile cuprinse în proiectul “Modernizare străzi în municipiul Târgu Mureş”. În prima fază, este prevăzută reabilitarea străzilor Libertăţii, Voiniceni şi Livezeni. Suma totală pentru reabilitarea celor şapte străzi cuprinse în proiect e de 62 de milioane de lei, firmele care au câştigat licitaţiile sunt Aspharom, Astor Com şi Geiger Transilvania.
Proiectul este finanţat de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 2, îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale, domeniul major de intervenţie 2.1., reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane, inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură. Prin acest proiect vor fi modernizate şi semnalate rutier un număr de şapte străzi din Târgu Mureş (Băneasa, Budiului, Libertăţii, Livezeni, Mureşeni, Podeni şi Voinicenilor), pe o lungime totală de aproape 13 km. Valoarea totală a proiectului este de 62 milioane lei, din care circa 3 milioane lei sunt contribuţie de la bugetul local. Principalele obiective ale proiectului le reprezintă îmbunătăţirea infrastructurii de transport la nivelul municipiului Târgu Mureş, pentru a facilita mobilitatea populaţiei şi creşterea eficienţei activităţilor economice în vederea stimulării dezvoltării economice durabile.
Trei firme câştigătoare
Licitaţia pentru aceste lucrări a avut loc în luna august 2009, iar contractele de lucrări au fost încheiate în luna septembrie. La licitaţie au participat firmele SC Aspharom, SC Astor Com, SC Geiger Transilvania, SC Citadin Prest SA şi SC Asphadrum, sub forma unor asocieri. În cele din urmă, lucrările la străzile Libertăţii şi Băneasa au fost contractate de SC Aspharom, valoarea contractului fiind de 13.095.703 lei fără TVA, străzile Voinicenilor şi Podeni au