La cârciuma din drum sau în poieniţa din mijlocul satului, cu sticla de bere în mână sau adăstând cu îndârjire, pe scândura proptită de gard, să mijească măcar un pic soarele, aşteaptă. Bobolana aşteaptă să se-mbete. De bucurie sau de necaz. Olărarii se gândesc, cu ironie, la castroanele cu fasole şi sarmale, şi cu necaz la alocaţiile date aiurea tinerilor în putere şi la pământurile pustii din sat.

Ne-a bătut Dumnezeu de tot. Nici iernile nu mai sunt ca odinioară. În locul nămeţilor care astupau drumurile şi-nghiţeau casele, frunzele uscate se-ntind să ţină cald pământului. Pe câmpurile şi dealurile nesfârşite, coţofenele se rotesc în aer ţipând a pustiu. Pe lângă ulucile aplecate, câte o bătrână păzeşte cârdul de gâşte ce-şi sumet cu aroganţă gâturile lungi, sâsâind ameninţător. „Nu vedeţi? Numai sărăcie peste tot“, se vaită, încet, o femeie.

Din intersecţie, mai sunt 45 de kilometri. Împuns în asfalt, indicatorul dezbină drumul, obligându-te să alegi. Cleanovul se lasă în stânga. Gropile temperează acceleraţia şi zdruncină maşina din toată caroseria. Sunt şi pe stânga, şi pe dreapta, dese, când mari, când mici, căscându-se negre abrupt, din timp, sau ivindu-se prefăcut, ca nişte mironosiţe, în timp ce înşfacă din roată. Moş Nicolae nu e acum atât de important. Pare o zi de lucru obişnuită, dacă te iei după traficul spre Predeşti. Coli A4, roşii sau portocalii, uneori şi galben-albastru, împestriţează geamurile caselor, gardurile şi stâlpii. Spânzurate ameninţător deasupra drumului, bannerele electorale te-nvaţă ce să faci şi prezic un viitor de aur, colorat după partid. La Predeşti, nu mai e forfota din 22 noiembrie. Coada de la uşă a dispărut, la fel şi personajele care însoţeau binevoitoare bătrânii veniţi la vot. Pentru o ştampilă, aveau asigurat transport dus-întors, către şi de la locul faptei. La uşa secţiei, cu broboadele înnodate su