Altă duminică, alte alegeri. Poate din cauza frigului mai aprig, poate din pricina vremii mai posomorâte şi a ciorilor croncănind a iarnă, electoratul a fost în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale mai leneş şi zgribulit. De votat, însă, s-a votat.
Nu e o zi tocmai surâzătoare, mi-am zis când am plecat la cutreierat satele şi comunele judeţului, „să prindem pulsul“ alegerilor. Cer plumburiu, vânticel usturător de decembrie, ici-colo o înmormântare sau o pomană. Pe drum, rareori ţipenie de om. Mă gândesc că e devreme, că nu s-a trezit lumea cu noaptea-n cap să voteze. Ş-apoi, mai e şi zi de sărbătoare. Sfântul Nicolae. Până se termină slujba în biserică, până îşi verifică toţi ghetele şi cizmele, până se bucură fiecare de daruri, mai trece vremea. Votul, oricum, se poate da toată ziua. Aşa că nu-i nici o grabă... Cu gândul ăsta plecăm la un reportaj de alegeri, printre stoluri de ciori - mai picotind niţel, mai sorbind o gură de cafea. În cinstea alegerilor.
Şi treaba merge ca unsă
Oprim în Coşoveni. Chiar înaintea Secţiei de votare nr. 359, câţiva bărbaţi cu priviri scormonitoare reazemă pereţii unei cârciumi. Vorbesc la telefon, gesticulează aprins şi topesc ţigările între degete. Nu fac nimic, dar nici nu poţi crede că stau degeaba. Nu le găsim însă nici un cusur, aşa încât ne continuăm drumul. Pe alee, dau să vorbesc cu două femei, mamă şi fiică, presupun. „Bună ziua. Ce mai faceţi, cam frig afară, venirăţi să votaţi?“... Bătrâna sare să răspundă. Cea tânără o smuceşte însă pe loc, punând-o la punct: „N-ai voie să vorbeşti, nu ştii cum ne-am înţeles?“. Pleacă amândouă, tânăra înainte, înfiptă bine în botine, bătrâna mai în urmă, umilă şi speriată de-a binelea.
În uşa secţiei, un bărbat îmi explică, opintindu-se în cuvinte: „Păi, nu sunt de-aci, doamnă, că pe ăi din Coşoveni îi ştiu pe toţi, că am fost secretar la