Puştiul, care învaţă la Şcoala de fotbal „Nicolae Dobrin“, seamănă izbitor cu „Prinţul din Trivale“. Colegii de echipă îl alintă „micul Dobrin“, iar pentru figurile pe care le face cu balonul a fost premiat de Răzvan Raţ.
Despre Nicolae Dobrin, „Prinţul din Trivale“, s-a spus că „fotbalişti ca el nu se vor mai naşte niciodată“. Cu toate acestea, este posibil să fi fost găsit un succesor, chiar dacă puştiul în cauză are doar 13 ani. Gheorghiţă Constantinescu este copilul care ar putea infirma acest mit.
Micuţul fotbalist jonglează cu mingea aşa cum o făcea pe timpuri, pe maidane, „Prinţul din Trivale“. Plus că seamănă izbitor şi fizic cu cel mai mare fotbalist român din toate timpurile. Este firav, are ochii albaştri, este blond şi în teren stă tot timpul cu capul sus.
Colegii de echipă l-au botezat deja „Micul Dobrin“, iar el visează la ziua în care spectatorii îi vor aclama numele în tribună.
Tatăl său i-a povestit despre Nicolae Dobrin
Gheorghiţă Constantinescu este un oltean născut în comuna Valea Mare, situată la opt kilometri de Slatina. A început să joace fotbal încă de la vârsta de 5 ani. Primii paşi în fotbal i-a făcut la Şcoala de Fotbal a lui Răzvan Raţ, acolo unde a stabilit un record greu de egalat la vârsta sa.
La un concurs între colegi, Ghiţă a ţinut balonul în aer o oră şi cinci minute, perioadă în care a făcut în jur de 1.600 de duble cu mingea pe picior. În urmă cu un an, puştiul a primit din partea lui Răzvan Raţ, fotbalistul lui Şahtior Donetz, o diplomă pentru cel mai bun jongler cu balonul rotund.
În primăvara acestui an a venit la Şcoala de Fotbal „Nicolae Dobrin“.
A fost dorinţa lui să continue să joace fotbal la şcoala construită de marele fotbalist piteştean. Despre Nicolae Dobrin a aflat din poveştile spuse de tatăl său. „Tata mi-a povestit despre domnul Dobrin. Venea la Piteşti, la toate