Dacă pentru occidentali Vlad Ţepeş este contele Dracula, pentru români el este voievodul sângeros, dar drept, care ţinea cu poporul şi îi trăgea în ţeapă pe trădători şi pe hoţi.

Părerile istoricilor români sunt însă împărţite: unii l-au asemănat cu Dracon al Atenei şi au văzut în el un geniu politic, în timp ce alţii au susţinut că era un scelerat sadic.

Ţepeş a rămas până astăzi un personaj foarte prezent în imaginarul colectiv, iar cei nemulţumiţi de societatea românească, de corupţie şi de nedreptate, îl invocă şi acum pe voievod, pe urmele lui Mihai Eminescu: „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne?”.

Istoricul Ioan Bogdan a fost unul dintre cei care au criticat tendinţa altor specialişti de a-l idealiza pe Vlad Ţepeş. El a atras atenţia că istoriografia română tinde să îl pună pe voievod într-o lumină din ce în ce mai bună şi să îl transforme într-un protector al celor săraci şi drepţi şi într-un mare organizator al ţării. Pentru Bogdan însă, Ţepeş era „un crunt tiran şi un monstru al omenirei”. „Ar trebui să ne ruşinăm cu el, nu să-l dăm drept model de vitejie şi patriotism”, scria el.

"Crud până în măruntaie, străin de milă"

Pentru Ion Heliade Rădulescu, Ţepeş era drept până la tiranie şi totodată agentul moralizator al ţării: „Pedepsind cu rigoare şi cu dreptate, neiertând nicio faptă rea, ca un alt Dracon al Atenei, aplicând pedeapsa cu moartea la cea mai mică abatere din legi, prin teroare ieşi la căpătâi de a moraliza ţara şi a stabili securitatea publică”. Un portret apropiat îi face şi Xenopol: „Crud până în măruntaie, străin de milă şi de îndurare, el puse cumplita lui fire în slujba ţării sale şi după ce o curăţi de relele lăuntrice, tăind şi acolo unde ar fi putut lecui, el puse piept contra înjosirei în care căzuse”.

Ioan Bogdan, credincios spiritului critic al Junimii, a afirmat că „a