Fostul bişniţar n-a demontat acuzaţiile privind o posibilă implicare a sa în „ungerea” arbitrilor străini care au oficiat la meciurile Unirii. Sursa: Mediafax
Fraţii Ioan şi Victor Becali sunt acuzaţi de Gheorghe Ştefan - „Pinalti”, patronul formaţiei Ceahlăul, că s-ar afla în spatele arbitrajelor favorabile de care a beneficiat Unirea Urziceni ori de câte ori partidele au fost oficiate de brigăzi de arbitri aduse din străinătate.
„Pinalti” i-a acuzat pe „oamenii de legătură” ai ialomiţenilor sâmbătă, după ce Unirea Urziceni a învins-o, vineri, pe Ceahlăul Piatra-Neamţ, scor 3-2, în urma unui penalty inventat.
„Cu Unirea nu mai vreau niciodată arbitri străini. Toţi străinii i-au favorizat. Aşa au luat şi campionatul, au fost împinşi de la spate în partidele cu Dinamo şi cu Timişoara. Cum ar fi putut «umbla» la arbitri străini? Se poate, dom’le! Gândiţi-vă care sunt cei mai buni prieteni ai lui Petrescu. Nu mă refer la Hagi şi la Popescu. Nişte impresari, nu dau nume”, a acuzat primarul din Piatra-Neamţ în „Evenimentul zilei”.
Trimiterea la fraţii Becali nu mai are nevoie de nicio confirmare, deoarece se ştie prietenia care-i apropie de ani buni pe cei doi de antrenorul celor de la Urziceni.
„Eu sunt supermilionar”
Ioan Becali, unul dintre acuzaţi, n-a putut să demonteze acuzaţiile lui Ştefan şi, ca de obicei când s-a simţit încolţit, a trecut la atac cu un limbaj suburban.
„De 18 ani, voi, cei de la «Evenimentul zilei» scrieţi numai minciuni despre mine, că eu conduc fotbalul. Numai invenţii şi minciuni. Pe mine nu mă mai interesează fotbalul. Eu sunt supermilionar, am afaceri cu energie, fac proiecte eoliene. De un an, eu nu mă mai duc pe stadioane, la meciuri. Aceste acuzaţii sunt numai gogomănii”, ne-a declarat ieri Ioan Becali.
Fostul impresar a făcut apoi uz