Vă închipuiţi că într-un cinematograf sătesc nu puteau veni actorii sau regizorii pentru lansarea filmului, însă un mic ceremonial tot exista. Directorul şcolii, Cezar Popa, citea în faţa spectatorilor un scurt discurs în care era prezentat filmul. Însă acest obicei nu a durat foarte mult. "Nu se întâmpla asta la toate filmele." Filmul era uneori adus cu bicicleta din alt sat. "Filmul îl primeam de la Epureni şi, când nu era trimis la timp prin poştă, mă duceam cu bicicleta la Epureni ori trimiteam un băiat care, drept recompensă, putea să vadă gratis filmul", povesteşte operatorul Costică Deicu.

O FLOARE ŞI DOI GRĂDINARI, ÎN GRĂDINA OPERATORULUI

Pentru că erau foarte mulţi spectatori într-o seară la un film, Deicu s-a gândit să-l proiecteze în propria grădină, să aibă loc tot satul. "Într-o zi am făcut film în ogradă la tata. Era filmul «O floare şi doi grădinari». Pentru că spectatorii nu încăpeau în sală, l-am proiectat în curte. Am pus ecra­nul şi, în spatele ecranului, am aşezat o pătură, ca să nu se vadă din drum. Dar, dacă te uitai din stradă, se zărea, dar invers. Taxam la poartă, dar au mai venit prin fundul grădinii, pe la vecina mea Milica, Ana Moisă. Era noapte şi a fost un efect nemaipomenit." Speciala proiecţie a mai fost repetată vara, în curtea şcolii, pe unul dintre pereţii instituţiei de învăţământ.

"PROMO" CU DIFUZORUL ACASĂ

Costică Deicu scotea difuzorul afară şi punea muzică pentru a aminti sătenilor că se apropie momentul rulării filmului. Cânta muzica în difuzor ca un fel de promovare în acele vremuri. Categoria spectatorilor era una foarte largă, erau de toate vârstele, de la copii de 6-7 ani şi până la bătrâni de 80 de ani.

Cu toţii erau curioşi şi veneau la film. Nu lipseau însă problemele: "Făceau uneori gălăgie, mâncau seminţe, curăţenie mai făcea omul de serviciu, moş Neculai Haimu