De mic, şi-a îngrijit frăţiorii, pentru că părinţii lor erau mai mult plecaţi de acasă. A fost obişnuit să se descurce de unul singur şi este mândru că provine dintr-o familie simplă în care a lecţia respectului pentru ceilalţi s-a învăţat încă din copilărie

Adrian este un om simplu şi modest care povesteşte cu mult drag despre trecutul lui. Recunoaşte că nu a avut o copilărie uşoară , dar fiecare eveniment, bun sau rău, l-au ajutat să înveţe că viaţa nu e roz şi că lucruile bune vin după muncă susţinută. Încă de la 10 ani a fost ca un părinte pentru cei trei fraţi mai mici şi surioara lui. „Ambii părinţi au lucrat la CFR, la întreţinerea cailor ferate, şi, indiferent că afară erau + 35de grade sau -15 grade, indiferent că era soare, ploua sau ningea, ei erau mereu afară.

Îmi aduc aminte că erau săptămâni întregi în care părinţii mei plecau cu acceleratul Bucureşti - Sighetul Marmaţiei, la ora 04.00 şi se întorceau seara la ora 20.00. Uneori, ne vedeam părinţii doar la sfârşit de săptămână", rememorează, cu emoţie, Adrian. Acesta spune că, în fiecare dimineaţă, mama îi lăsa un caiet cu instrucţiuni preţioase. „Găseam în fiecare dimineaţă într-un caiet câte o foaie scrisă cu ce trebuia să facem şi unde găseam mâncare", povesteşte tânărul. În ciuda greutăţilor, Adrian nu a fost un copil lipsit de visuri. „Aş fi vrut să devin preot. Am stat câteva luni la o mănăstire din Nuşeni, dar apoi m-am înscris la liceu şi am renunţat la acest gând", adaugă Adrian.

A dat pieptul cu lumea

După ce a terminat liceul, la Becelan, Adrian a plecat în armată la Dej şi apoi a venit la Bistriţa. Pe la vârsta de 20 de ani, tânărul crescut la Telciu a făcut cunoştinţă cu lumea de la oraş. „Venirea la oraş a fost un pas important pentru mine. Nu aveam prieteni aici, decât un amic. La 21 de ani am avut primul telefon mobil. Îmi era jenă