Este membru în Consiliul Judeţean al Elevilor, voluntary la Crucea Roşie şi a participat la un festival de film. Spune că are calităţi de lider şi că-i place să dea ordine. Drept dovadă, este şeful clasei şi preşedintele Consiliului Elevilor de la Liceul Traian.
Participă la toate acţiunile despre care află, indiferent de domeniu. Doi ani la rând a obţinut premiul I la concursul „Sanitarii pricepuţi“, organizat de Crucea Roşie.
A făcut timp de doi ani tenis de masă, dar şi înot, aproape un an. Îşi aminteşte cu mult drag momentul în care a primit, când avea doar şase ani, o bicicletă în dar. „M-am chinuit foarte mult să merg cu ea“. Un alt moment de care-şi aminteşte cu drag este acela în care a primit un calculator nou, în dar de la părinţii săi.
Când era mic voia să devină avocat, să fie cel care promovează legea. Apoi a ajuns la Liceul Traian.
Principalele lui pasiuni sunt informatica şi fotografia. Formează o echipă de succes alături de cel mai bun coleg şi prieten Cătălin Preda. A botezat-o după numele lor - BACEDA Team. Alături de el a participat în acest an la Concursul Internaţional de Informatică Infomatrix, secţiunea Fotografie, la care a luat premiul I.
Tehnică şi natură
Proiectul lor, numit „Lost at sea“, cuprinde patru fotografii sugestive. Ideea e originală: „Un laptop fotografiat pe plajă, în ipostaze artistice, dar şi tehnice, sugerând apropierea dintre tehnică şi natură. Tastatura indică paşii spre cunoaşterea naturii folosind tehnologia. Aşezarea laptopului pe nisip sugerează întoarcerea sa la origini, pentru că din nisip se fac semiconductorii, din care este făcut laptopul. Am vrut să se vadă şi diferenţa dintre tehnologie şi natura propriu-zisă. Omul modern este fascinat de tehnologie şi mai puţin de natură, iar tehnologia este pusă la adăpost de furia naturii.“
La începutul lunii februarie au început să lu