Invenţia a luat naştere în Valea Stejarului pentru a-i veni de hac lui Horia Brenciu. Într-un cătun uitat de lume, la 11 kilometri de Sighetu Marmaţiei, poveştile de altădată prind viaţă prin mâinile iscusite ale meşterului Pupăză, care a inventat „bota fermecată”, cu o dublă întrebuinţare.

Petru Godja are 74 de ani şi, deşi a colindat lumea toată, spune că se simte cel mai bine acasă, în Valea Stejarului. Prima oară a sculptat lemnul ajutat de tatăl său, când avea patru ani. „Lemnul înseamnă viaţă!”, afirmă cel care este cunoscut de localnici ca „Moş Pupăză”. Meşterul se poate lăuda cu o poartă maramureşeană pe care o are expusă la Muzeul Satului din Bucureşti. A păstrat tradiţia populară cu sfinţenie şi vrea să apuce să-şi vadă nepotul mare, pentru a-i preda ştafeta. „Porţile maramureşene vor dăinui mereu. Înseamnă mândria noastră, a celor de peste Deal”, spune meşterul.

Povestea botei lui Pupăză

„Bota fermecată”, care a făcut deja înconjurul lumii, este invenţia lui Petru Godja. „Acum vreo 5 ani, m-a rugat Ion Pop, conducătorul Grupului Iza, să merg cu dansatorii la Bucureşti, la colindat. Urma să apărem în direct, la o emisiune a lui Horia Brenciu. Colindătorii aveau nevoie de bote şi m-am gândit să pun la cale o mică ghiduşie”, povesteşte meşterul. S-a apucat de meşterit o bucată de lemn de stejar lungă de 1.40 m. „Prima botă, cea pe care i-am dat-o lui Brenciu, nu mi-a reuşit aşa cum aş fi vrut. Am găurit-o şi am turnat în ea direct pălincă de prune. Ţâu minte că Brenciu a înghiţit o gură sănătoasă şi, după ce şi-a recăpătat suflarea, m-o-ntrebat dacă vreau să-l omor”, râde Moş Pupăză.

400 de lei, pentru o „botă fermecată”

Pe urmă, şi-a perfecţionat invenţia. Interiorul este căptuşit cu o ţeavă Bergman, iar bota este încrustată cu motive populare maramureşene şi cu o zicală din bătrâni: „De horincă nu-i muri, că