Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Izolarea termică se mişcă în pas de melc

Publicat in Adevarul, luni 7 decembrie 2009 ·

Doar şase blocuri au primit bani pentru reabilitare în 2009, iar în 2010 nu se anunţă creşteri spectaculoase.Legea spune că statul plăteşte jumătate din suma necesară, autorităţile locale achită 30% iar asociaţiile de proprietari suportă 20%.

Programul de anvelopare termică a blocurilor în Focşani nu a avut un debut prea fericit, aşa cum preconizau oficialii.

În cursul anului 2009, doar şase scări de bloc, reprezentând aproximativ 120 de apartamente, au obţinut cota parte de 30% de la bugetul local pentru a fi reabilitate termic.

"Având în vedere criza şi încasările mici din taxe şi impozite, în 2009 am avut prevăzută în bugetul local suma de şase miliarde de lei vechi pentru anvelopare. Banii au ajuns doar pentru şase blocuri. Anul viitor ne propunem să includem în program 17 blocuri", ne-a declarat Decebal Bacinschi, primarul Focşaniului.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, au fost depuse peste 160 de cereri din partea asociaţiilor de proprietari din Focşani pentru a fi incluse pe lista blocurilor care vor obţine de la stat finanţare nerambursabilă în valoare de 80%.

Oamenii lucrează pe cont propriu

"Locatarii din blocul nostru au strâns şi o parte din banii care le revin drept contribuţie la program, dar ni se spune că Primăria nu dispune de partea sa de 30% pe care trebuie să o plătească. Unii vecini nu au mai aşteptat şi s-au apucat să-şi facă izolaţia exterioară pe cont propriu", ne-a declarat Vasile Ursache, care locuieşte într-un bloc vechi din zona Gară.

"Oamenii au răspuns pozitiv la campania noastră de informare, numai că şansele sunt mici să se rezolve cât mai multe cereri. Având în vedere că programul este pe termen lung, până în 2016, sperăm să vedem în Focşani cât mai multe blocuri reabilitate termic", ne-a precizat Violeta Balica, preşedinta Asociaţiilor de Proprietari din Focşani.

Cele şase scări de blo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°