Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila a votat în procent de 54,72 % la turul II

Publicat in Adevarul, luni 7 decembrie 2009 ·

În turul II procentul brăilenilor care au mers la vot a fost mai mare cu aproape 2 %.Dacă la primul tur de scrutin s-au prezentat la urne 53,20 %, acum 54,72 % dintre brăileni şi-au ales preşedintele.

Brăilenii au votat în număr mare la turul II al alegerilor prezidenţiale.

Procentul celor care au venit la urne pentru a-şi desemna preşedintele pentru următorii cinci ani a fost mai mare decât la primul tur cu aproape două procente.

Încă de la primele ore ale dimineţii la câteva secţii de votare s-a format coadă, unii brăileni veniţi cu noaptea în cap să-şi exercite opţiunea văzându-se nevoiţi să renunţe la votul matinal în speranţa că mai târziu nu vor mai fi nevoiţi să stea la coadă.

Astfel, potrivit Biroului Electoral Central (BEC) până la ora 10.00 se prezentaseră la urne 8,35 % dintre brăilenii cu drept de vot, Brăila ocupând astfel locul 13 de ţară în topul prezenţei la vot.

La ora 13.00 la Brăila BEC a raportat o prezenţă de 25,40 %, ceea ce continua să ne menţină pe acelaşi loc fruntaş în topul judeţelor cu prezenţă la vot.

Vot masiv şi după amiază

La ora 16.00, 39,87 dintre oamenii cu drept de vot trecuseră prin faţa urnelor. În ciuda acestui procent Brăila a început să coboare în topul oraşelor cu prezenţă bună la vot, locul 13 fiind luat acum de locul 22. Până la această oră, peste 3.800 de persoane votaseră la secţiile special din judeţ.

La ora 19.00, procentul celor care aleseseră să se prezinte la vot a continuat să crească astfel încât 52,19 % dintre votanţi îşi aleseseră preşedintele. Până la această oră 5.014 persoane votaseră la secţiile special.

A venit apoi ora 21.00, când urnele de votare au fost închise şi BEC a precizat că 54,72 % dintre brăilenii cu drept de vot trecuseră pe la urne, faţă de 53,20 % cât au fost la primul tur. Până la aceas

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum 41 minute
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum o ora
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 3 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 2 ore
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Cod galben de furtuni în 7 judeţe / Cum va fi vremea în Bucureşti

HotNews acum 45 minute
Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă pentru şapte judeţe, până la ora 21.00 şi anunţă cantităţi însemnate de precipitaţii. Ploaie torentialaFoto: Shutterstock În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei instabi

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum o ora
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Un nou cutremur în România, vineri dimineață

Gandul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 2,2 s-a produs vineri dimineață în România, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs vineri, 24 mai, la ora 07:00, în zona Oltenia, județul Gorj, la adâncimea de 15,4

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°