Ajutorul financiar „Bani de liceu” rămâne de 180 de lei pe lunăBeneficiari sunt elevii orfani, cei bolnavi cronic sau cu o situaţie materială precară
Printr-o adresă trimisă către Inspectoratul Şcolar, Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării a anunţat că 3.522 de elevi din judeţul Galaţi vor beneficia, în acest an, de ajutorul financiar „Bani de liceu”. În 2009, au fost substanţial mai puţine solicitări ca urmare a reducerii plafonului maxim de venit care dă dreptul la acordarea acestui ajutor, de la 200 de lei pe lună, la 150 de lei, pe membru de familie.
„Avem cam cu 500 de solicitări mai puţin faţă de anul trecut, motivul principal fiind înăsprirea condiţiilor de eligibilitate”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Galaţi, Nicoleta Crânganu. Şi la Brăila, numărul beneficiarilor este în scădere. În acest an şcolar, 1.583 de şcolari brăileni din 32 de şcoli au depus dosar prin care solicit Ministerului Educaţiei “Bani de liceu”.
Cele mai multe solicitări în mediul urban au venit de la Liceul “Ion Ghica” – 107, în timp ce, în mediul rural, au fost formulate 700 de cereri din care cele mai multe, 199, în comuna Însurăţei. “Programul naţional de protecţie socială «Bani de liceu» vine în sprijinul elevilor cu probleme sociale şi, totodată, în sprijinul celor cu rezultate deosebite. Noi ne vom face datoria, astfel încât derularea acestuia să se realizeze fără disfuncţionalităţi”, a declarat Viorel Botea, inspector şcolar general.
Scădere drastică a beneficiarilor, la Buzău
Un caz interesant s-a înregistrat anul trecut la Buzău. Iniţial, pe lista de beneficiari au fost incluşi 7.700 de elevi buzoieni ai căror părinţi aveau venituri maxime de 200 de lei (limita de venituri fiind modificată prin ordin de ministru în septembrie 2008). În luna aprilie, s-a decis să fie excluşi de la plată cei 700 de liceeni care se încadrau în