* spre deosebire de turul I, când oamenii legii au întocmit două dosare penale, duminică nu s-a constatat nicio infracţiune la legea electorală * opt fapte penale au fost, însă, înregistrate înainte de ziua alegerilor * cele mai multe se referă la oferirea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat
Până la închiderea secţiilor de votare, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila nu au fost constatate infracţiuni la legea electorală. Mai mult, a fost aplicată o singură amendă, în valoare de 500 de lei, pentru vânzare de băuturi alcoolice în apropierea secţiei de votare. Opt fapte penale au fost, însă, înregistrate înainte de ziua alegerilor, în care sunt cercetate 6 persoane. Printre ele se numără şi incidentul de joi seara, din faţa Palatului de Justiţie, în care au fost implicate două echipe de campanie, una a PDL şi cealaltă a PSD. Este vorba de o altercaţie care s-a lăsat cu două dosare penale, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Astfel, în ziua de 4 decembrie, poliţiştii brăileni au înregistrat 5 infracţiuni, pentru care sunt cercetate 4 persoane, una dintre fapte fiind înregistrată cu autor necunoscut. De asemenea, au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.000 de lei. "În general, infracţiunile vizează fapte prevăzute de OUG 95/2009 privind modificarea şi completarea Legii 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României - oferirea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze - faptă care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.
Sâmbătă, oamenii legii au constatat alte 3 infracţiuni, pentru care sunt cercetate 2 persoane