Îndemnurile electorale au încins de dimineaţă până seara telefoanele multor români. Cele două tabere au încercat să-şi motiveze prin orice mijloace alegătorii: au compus poezioare sau au furnizat rezultate parţiale ale unor exit-polluri. Sursa: Arhiva EVZ
Bineînţeles, cifrele erau favorabile candidatului propriu.
Mai de dimineaţă par să se fi trezit pesediştii, care au trimis mesaje de pe unul dintre numerele afişate pe site-ul lui Mircea Geoană, semnate chiar de către candidat: „Îţi mulţumesc mult pentru tot efortul depus. Azi e ziua cea mai grea. Cheamă-ţi toţi cunoscuţii la vot! Învingem împreună! Mircea Geoană”.
Susţinătorii lui Traian Băsescu n-au stat mult timp pe gânduri şi au adaptat faimosul „Nu pot ei fura cât putem noi vota!”. Varianta 2009 sună cam aşa: „Pesediştii Prostănacului şi ai lui Iliescu vor ca tu să stai acasă, vor ca tu să nu votezi pentru viitor. (...) Nu pot ei truca cât putem noi vota!”.
Tot cei de la PDL au încercat, la ceas de după-amiază, să-l bage şi pe Moş Nicolae la înaintare: „Moş Nicolae am fost cuminte/Adu-mi în dar un preşedinte/Dar ţine minte să nu fie/Un preşedinte jucărie/Chiar dacă e un pic cam chior/Vreau preşedinte jucător”.
Pesediştii au fost ceva mai pragmatici, aruncând pe „piaţa SMS-urilor” cifre care mai de care: „Exit-poll real, ora 14.00, Insomar: Mircea Geoană - 52,3, Traian Băsescu - 47,7%. Nu-i lăsa să ne fure victoria cu minciună şi fraudă. Învingem împreună!”. „Portocalii” aveau însă şi ei sondajele la ei:„Sondaj ora 13.30: Băse 51%, Geoană 49%!! Da, se poate!! Câştigăm! Îl batem pe Vîntu, batem noul FNI!! Votaţi Traian Băsescu!”.