Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzeul Mineritului creşte valoarea turistică a Roşiei Montane

Publicat in Adevarul, luni 7 decembrie 2009 ·

Roşia Montană nu este cunoscută doar prin controversa provocată de proiectul minier prin care se doreşte exploatarea aurului de aici, ci şi prin un muzeu al mineritului. Înfiinţat în perioada 1970 – 1979, muzeul a devenit, în ultimii ani, o „vedetă“ a Roşiei Montane. Sute de turişti îl vizitează în fiecare lună pentru a vedea comorile adunate de-a lungul anilor aici.

Carol Mignea are 79 de ani şi este ghid la Muzeul Minieritului de când a ieşit la pensie. A fost miner şi s-a născut într-o familie de mineri. „Am lucrat la mină de la 13-14 ani. Coboram în subteran de unde urcam la suprafaţă minereul în coşuri. Foloseam la transport măgarii“, ne-a povestit fostul miner.

După 15 ani, toţi copii erau iniţiaţi în tainele mineritului, iar la terminarea şcolii marea majoritate rămâneau să muncească în mina familiei. Înainte de al doilea război mondial, în zona actualelor comune Roşia Montană şi Bucium erau sute de familii care avea în proprietate galerii de mină. „În 1948, toate minele private au trecut în proprietatea statului. Multe familii au fost distruse pe viaţă. Toţi depindeau de stat, iar mulţi au trebuit să plece în alte părţi pentru că nu aveau loc de muncă“, a completat minerul.

Acum, Carol Mignea îşi aminteşte de vremurile de demult prin intermediul exponatelor din muzeu. Se găsesc aici şteampuri din lemn, în mărime naturală, care au fost reconstruite. Erau instalaţiile cu ajutorul cărora se sfărâma minereul scos din galerii. „Construirea unui şteamp se putea face de orice persoană care cumpăra pe bază de contract sau moştenea o vatră de şteamp. Şteampurile se puneau în funcţiune în ziua de 18 martie a fiecărui an şi lucra până la 15 noiembrie“, ne mai spune fostul miner.

Filoane de aur în Galeriile Romane

Galeriile Romane sunt, însă, „vedetele“ muzeului. Pot fi vizitate astăzi pe o lungime de aproximativ 100 de metri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 5 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 12 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 5 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 4 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 5 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 9 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 5 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

19°
lun.

18°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°