Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa străină: Geoană câştigă, dar şi Băsescu revendică victoria

Publicat in Jurnalul, luni 7 decembrie 2009 ·

Mass-media internaţionale au relatat că Mircea Geoană a câştigat al doilea tur de scurtin al prezidenţialelor de ieri, dar au transmis şi că, din cauza rezultatului foarte strâns, atât el, cât şi Traian Băsescu şi-au revendicat victoria.

După ce a transmis că social-democratul Mircea Geoană s-a clasat primul la alegerile prezidenţiale, depăşindu-l pe preşedintele Traian Băsescu, aflat la sfârşit de mandat, AFP a nuanţat, relatând că Geoană şi-a revendicat victoria pe baza a două sondaje la ieşirea de la urne, Insomar şi CURS. "Am învins. Vă asigur că la ora 19:00 sondajele corecte arătau că l-am depăşit pe Mircea Geoană", a declarat, la rândul său, Băsescu, citat de AFP, care adaugă că acesta a evocat "manipulările posturilor de televiziune".

CAMPANIE ELECTORALĂ ÎNCORDATĂ

Despre faptul că Băsescu şi-a revendicat victoria a relatat şi cotidianul francez de centru-dreapta Le Figaro. Ziarul francez de stânga Le Monde a titrat la rândul său că "social democratul Mircea Geoană revendică victoria" şi a precizat că rezultatele oficiale sunt aşteptate astăzi. "La 20 de ani de la căderea lui Nicolae Ceauşescu, aceste alegeri sunt considerate unele dintre cele mai importante din istoria României", învingătorul va trebui să formeze un guvern stabil pentru a recâştiga încrederea FMI în scopul de a primi un ajutor de 20 de miliarde de euro. Campania electorală a fost foarte încordată, marcată de lovituri sub centură, aminteşte Le Monde, care adaugă că România este a doua ţară săracă membră UE, după Bulgaria. În acest sens, AFP relata, într-un frumos reportaj, că sătenii din satul Udeni, situat la vest de Bucureşti, speră într-un preşedinte care să pună capăt inegalităţilor.

La rândul său, BBC a subliniat rezultatul strâns al scrutinului: "Fostul ministru român de Externe, Mircea Geoană, este cu puţin înaintea preşedintelui Traian Băse

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău Femeie dată dispărută, găsită decedată într-un canal de irigații

Ziua Constanta acum o ora
Femeia în vârstă de 50 de ani dată dispărută în zona unui canal de irigaţii în noaptea de joi spre vineri a fost găsită decedată de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău. Femeia în vârstă de 50 de ani dată

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum o ora
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 6 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 7 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Israelul afirmă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete ale Hezbollah în Liban

G4Media acum o ora
Armata israeliană a declarat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea şiită Hezbollah lansează rachete împotriva Israelului în sprijinul grupării palestiniene Hamas, aliatul său din Gaza, relatează A

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 51 minute
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 6 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Bătaie în spital, între două familii din Pantelimon - Între bătaia din stradă, în Pantelimon. şi scandalul din spital au trecut 40 de minute/ Care sunt cauzele conflictului

News.ro acum 17 minute
Poliţia Ilfov a identificat, imediat după bătaia în stradă care a avut loc, sâmbătă, în localitatea Pantelimon, trei persoane implicate în scandal. După 40 de minute, o parte dintre cei implicaţi au luat cu asalt Unitatea de Primiri Urgenţe a Spital

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 5 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Vremea

București
acum

21°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°