Piețele europene au scazut astazi, pe fondul aprecierii dolarului american și a reducerii apetitului pentru risc al investitorilor. Sectorul financiar a avut o contribuție negativa importanta, fiind afectat de perspectivele de evoluție negativa ale sistemului bancar și economiei Greciei.
Indicele prețului mediu al locuințelor din Marea Britanie publicat de Halifax a crescut cu 1.2% in octombrie, de doua ori mai mult decat așteptarile de 0.
6% ale analiștilor. Creșterea a continuat tendința din ultimele luni, in condițiile nivelului extrem de redus al ratelor dobanzilor. Fața de anul trecut nivelul prețurilor este in continuare in scadere, insa variația s-a redus la doar 1.5%.
Indicele increderii investitorilor din zona euro, publicat de institutul Sentix, a inregistrat in luna decembrie a cincea creștere lunara consecutiva, urcand la -7 de la -5.5 in noiembrie. Indicele condițiilor din mediul de afaceri a crescut de asemenea, de la -24.25 la -19.5, in timp ce indicele așteptarilor a scazut de la 12 la 9.5.
Comenzile industriale din Germania au scazut in mod neașteptat in octombrie cu 2.1% fața de septembrie (fața de așteptari de creștere de 0.8%), acesta fiind primul declin din ultimele opt luni. Scaderea anuala a volumului comenzilor a fost de 8.5%. Piețele europene au scazut astazi, pe fondul aprecierii dolarului american și a reducerii apetitului pentru risc al investitorilor. Sectorul financiar a avut o contribuție negativa importanta, fiind afectat de perspectivele de evoluție negativa ale sistemului bancar și economiei Greciei.
Indicele prețului mediu al locuințelor din Marea Britanie publicat de Halifax a crescut cu 1.2% in octombrie, de doua ori mai mult decat așteptarile de 0.
6% ale analiștilor. Creșterea a continuat tendința din ultimele luni, in condițiile nivelului extrem de re