Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şase ani de închisoare pentru ucigaşul lui Nemescu

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 7 decembrie 2009 ·

Judecătorii au decis, azi, prin sentinţă definitivă, condamnarea la şase ani de închisoare a britanicului Ali Imran pentru uciderea într-un accident rutier a regizorului Cristian Nemescu, a sunetistului Andrei Toncu şi a taximetristului Dumitru Arustei, în luna august 2006. Sursa: Mediafax Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul cetăţeanului britanic, menţinând soluţia instanţei inferioare.

Mama lui Cristian Nemescu, Erica Nemescu, a declarat că sentinţa este ilegală. "Conform legii, uciderea din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani", a explicat acesta.

"Când vorbeşti de trei persoane, nu poţi vorbi de mai puţin decât pedeapsa maximă", a adăugat aceasta, fiind de părere că decizia Curţii de Apel este una "ilegală, conform legilor româneşti în vigoare".

În 29 februarie, Tribunalul Bucureşti a dispus condamnarea la şase ani de închisoare a lui Ali Imran pentru uciderea din culpă a regizorului Cristian Nemescu şi la câte un an de detenţie pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi pentru producerea accidentului urmând să execute pedeapsa cea mai mare.

Ali Imran a fost condamnat în 18 decembrie 2007, instanţa Judecătoriei sectorului 1 găsindu-l vinovat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat, urmând ca, după executarea pedepsei principale, să fie expulzat din România. De asemenea, instanţa a dispus ca britanicul Ali Imran să plătească daune mai mari cu 30.000 de lei şi, respectiv, 20.000 de lei familiilor taximetristului şi a sunetistului Andrei Toncu. Aceste sume se adaugă la cele dispuse de instanţa inferioară, de 28.000 de lei daune morale părţilor civile din dosar şi câte jumătate de milion de lei daune morale către rudele victimelor, respectiv Elena Violeta Raţuş, Ştefan Corneliu Arustei, Erica şi Octavian Nemescu, Horia Toncu şi E

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°