PSD contestă alegerile, spune Liviu Dragnea. Motivul este unul simplu, alegerile au fost fraudate prin fraudare, spune tot acelaşi Liviu Dragnea. O argumentaţie beton, va trece prin faţa oricărui judecător, chiar şi Toma Necredinciosul, dacă ar îmbrăca o robă, ar accepta proba PSD. Asta e gluma. Partea serioasă este că PSD are ştiinţa fraudării, vedeţi mai jos cele 18 metode de furt pe care PSD le-a pus, acum câţiva ani, într-un ghid anti-fraudă. Cu aşa expertiză, cum au putut fi păcăliţi? Ce să fi inventat PDL ?
1. Metoda “Foto”. Intrarea în cabinele de vot cu aparate de fotografiat sau cu telefoane mobile cu cameră pentru fotografierea votului. O astfel de procedură – se explică în document – se aplică de către cei care vor să urmărească votul unor persoane cărora le-au promis bani sau alte foloase.
2. Metoda “Buletin fără ştampilă”. Înmânarea unor buletine de vot ce nu au aplicată ştampila de control. Metoda se foloseşte în mod deosebit în secţiile unde se se cunoaşte că mulţi vor vota cu un alt candidat.
3. Metoda “Buletinul votat”. Înmânarea unor buletine de vot pe care a fost aplicat în prealabil ştampila “votat”. Motodă similară cu cea de mai sus.
4. Motoda “Tipografia”. Distribuirea unui număr mai mare de buletine de vot decât cel real. E vorba de tipărirea ilegală a unor buletine de vot care să ajungă în secţie prin intermediul unui membru al biroului.
5. Metoda “Suveica”. Se întâmplă atunci când un alegător intră în secţia de vot cu un buletin deja ştampilat şi iese afară cu cel primit pentru votare.
6. Metoda “Cămaşa albastră”. O persoană, recunoscută după un element de vestimentaţie, este angajată pentru a însoţi alegătorul în cabina de vot cu scopul supravegherii acestuia în timpul exercitării votului.
7. Metoda “Urna mobilă”. Atunci când urna mobilă, care se utilizează cu aprobarea preşedintelui de secţie, este f