Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transferurile în euro nu sunt avantajoase pentru sumele mici

Publicat in Curierul, marți 8 decembrie 2009 ·

Transferurile interbancare în valută sunt semnificativ mai scumpe decât cele în lei. În situaţia în care se transferă sume mai mici de 5.000 euro, clienţii economisesc bani dacă retrag sumele de la ghişeu şi le depun direct în contul beneficiarului, arată o analiză conso.ro. Băncile au comisioane mult mai mari la plăţile în euro decât la cele în lei. Motivul este că nu există o casă de compensare pentru plăţile în euro la nivel naţional.

Cum execută banca un ordin de plată?

În cazul transferurilor în lei, compensarea se face prin intermediul Transfond, pentru plăţile mai mici de 50.000 lei. Ce înseamnă acest lucru? Toate ordinele de plată ale clienţilor sunt transmise de bănci la Transfond. Aici se cumulează sumele pe care le are de plătit o bancă (ca urmare a viramentelor solicitate de clienţi), dar şi sumele pe care le are de încasat (ce corespund încasărilor pe care propriii clienţi le aşteaptă).

Ulterior, Transfond compensează cele două sume şi stabileşte pentru fiecare bancă diferenţa netă, respectiv cât trebuie să plătească sau să încaseze. După ce se transferă banii între conturile băncilor deschise la BNR, toate ordinele de plată ale clienţilor sunt efectuate. Această operaţiune, denumită compensare, se efectuează de mai multe ori pe zi, iar costurile sunt foarte mici pentru bănci: numai 0,55 lei pe ordin de plată pentru sumele mai mici de 50.000 lei.

De ce sunt plăţile în euro mai scumpe?

Transferurile în euro nu dispun de o platformă similară la nivel naţional şi de aceea costurile pe care băncile le suportă cu executarea ordinelor de plată sunt mult mai mari. În cazul transferurilor în euro între două conturi deschise la bănci diferite, casa de compensare funcţionează la nivel european. Băncile trebuie să adere la acest sistem în nume propriu. În unele ţări, precum Polonia sau Belgia, băncile centr

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie / Primăria Orăştie: Pilotul nu prezintă semne vitale. Pasagerul este rănit / Cine este pilotul care şi-a pierdut viaţa - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. UPDATE: Potrivit www.opiniatimisoarei.ro, la bord erau două persoane, de la Becicherecul Mic, de la o firmă care asigura servicii aviochimice

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 10 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 7 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°