În noiembrie 1989, înaintea Congresului al XIV-lea, Nicolae Ceau­şes­cu a ridicat într-o şedinţă a Comitetului Politic Executiv problema Ba­sa­rabiei şi Bucovinei de Nord. În contextul disensiunilor cu Mihail Gor­ba­ciov, liderul român dorea să fo­lo­sească Pactul Ribbentrop-Molotov pentru a face presiuni la adresa Moscovei.

Discuţiile din CPEx au fost numai de ordin politic, fără a se face referiri la statutul românilor din Uniunea Sovietică în 1989. Despre soarta acestora am discutat cu domnul Gheor­ghe Jernovei, şeful Catedrei de Filologie Română de la Universitatea din Cernăuţi, care acum 20 de ani era cadru universitar în aceeaşi ins­ti­tuţie. Domnia-sa îşi aminteşte că în 1989 tocmai avusese loc un re­cen­sământ al populaţiei. În regiunea Cernăuţi, care cuprindea şi nordul Bu­covinei, au fost înregistraţi 100.000 de români şi 85.000 de mol­doveni. Statisticile sovietice pentru Ucraina aveau rubrici separate pentru cele două "etnii". Români erau consideraţi locuitorii de etnie ro­mână din nordul Bucovinei ist­o­rice şi din nordul Maramureşului is­toric (Transcarpatia), iar moldovenii erau socotiţi etnicii români din fostul judeţ Hotin, repartizat Ucrainei după 1940. Această diferenţiere nu se făcea numai pe formularele de re­cen­sământ, existând şi pe pa­şa­poartele sovietice, care aveau o ru­brică privind naţionalitatea.

În 1989, românii din regiunea Cernăuţi nu aveau voie să se organizeze politic sau să înfiinţeze asociaţii culturale pe criterii etnice. Be­neficiau însă de o serie de drepturi prin care îşi menţineau limba şi tradiţiile. Spre exemplu, în regiune funcţionau 90 de şcoli cu predare în limba "moldovenească" (cu caractere chirilice), unde elevilor li se predau toate obiectele de studiu în graiul matern. Manualele erau editate la Cernăuţi, unde funcţiona o fi­lială a Editurii Didactice de la Kiev. Problemele de limbă erau soluţ