Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alertă de gradul zero: Poliţiştii caută un criminal

Publicat in Adevarul, marți 8 decembrie 2009 ·

Poliţiştii caută de ieri un criminal în Argeş după ce un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost omorât şi ulterior aruncat pe şosea, la câţiva metri de casa în care locuia singur.

Florin Rungeanu, din comuna Hârseşti, şi-a omorât tatăl în urmă cu zece ani şi acum a avut parte şi el de aceeaşi soartă. Ieri, un localnic a trecut pe uliţa unde acesta locuia şi l-a găsit pe Florin Runceanu fără suflare. “Mi-a fost frică să pun mâna pe el. Am crezut iniţial că e beat. Apoi i-am văzut spatele gol şi am zis ăsta e mort. Avea pantalonii plini de sânge. E doar în ciorapi, fără pantofi. Cine ştie cine i-o fi venit de hac. Dumnezeu l-a pedepsit pentru că şi el şi-a omorât tatăl”, a spus Gheorghe Agulescu. Vecinii lui Rungeanu spun că era un bărbat violent. În urmă cu un an fusese eliberat din puşcărie, unde a stat nouă ani pentru că şi-a omorât tatăl.

Victima a fot omorâtă şi aruncată în drum

Medicul de la ambulanţă sosit la faţa locului a constatat că bărbatul avea venele de la piciorul drept tăiate în spatele genunchiului. Cum pe pământ nu era picătură de sânge, doar hainele lui fiind murdare, poliţiştii iau în calcul şi varianta crimei într-un alt loc decât cel în carea fost găsit. Cazul a fost preluat de către procurorul Ion Anghelescu din cadrul parchetului d epe lângă Tribunalul Argeş. Acesta crede că e o chestiune de câteva ore până când îl va identifica pe criminal. “Există o mulţime de bănuiţi. De aceea şansele să stabilim autorul sunt crescute”, precizează procurorul. Mulţi săteni cred că moartea îngrozitoare de care a avut parte Florin Rungeanu este o pedeapsă pentru că paricid.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°