Premierul în exerciţiu, Emil Boc, a cerut, marţi, partidelor politice să înceteze retorica electorală, deoarece alegerile prezidenţiale s-au încheiat. "După un an în care am avut două campanii electorale, două rânduri de alegeri europarlamentare şi prezidenţiale, după un an extrem de greu din punct de vedere economic cred că este timpul să revenim la normalitatea politică", a spus şeful Executivului. "Fac un apel la toţi politicienii şi la toate partidele politice să ne reîntoarcem la problemele cu care oamenii se confruntă şi să luăm decizii în favoarea României şi a românilor.Problemele interne ale partidelor politice nu trebuie să fie transferate în spaţiul public", a continuat Boc. El a subliniat că raportul observatorilor internaţionali din cadrul OSCE "a aratat faptul că alegerile în România au fost corecte. " "Avem obligaţia să respectăm voturile românilor.
Menţinerea în continuare a retoricii electorale după sfârşitul campaniei electorale, după prezentarea rezultatelor de către BEC, nu face decât foarte mult rău României şi românilor", a avertizat prim-ministrul demis.
În acest sens, Emil Boc a făcut un apel şi la respectarea instituţiilor statului şi la respectarea deciziilor autorităţilor care au competenţe în validarea rezultatelor la alegerile prezidenţiale. "Este în acest moment o mare aşteptare în rândul oamenilor pentru ca politicienii şi partidele politice să înceteze reforma electorală şi să-şi întoarcă faţa spre problemele de zi cu zi ale României şi ale românilor", a subliniat premierul în exerciţiu.
PD-L nu a avut vreun soft de la o instituţie publică
Boc a ţinut să precizeze că numărătoarea paralelă pe care a efectuat-o PDL a fost făcută pe baza rezultatelor comunicate de către reprezentanţii partidului din secţiile de votare, pe baza procesului verbal semnat de toate partidele politice, de toţi membrii care făceau