Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Moş Crăciun vine şi la copiii sprijiniţi de World Vision

Publicat in Adevarul, marți 8 decembrie 2009 ·

Moş Crăciun vine la fiecare copil cuminte, indiferent de starea socială. Prima oprire a Moşului va avea loc la Primăria Medgidia, unde se inaugurează mâine a IV-a ediţie a Expoziţiei de Artă „În aşteptarea lui Moş Crăciun“.

Aproape 50 de copii, beneficiari ai programului World Vision România - Biroul Zonal Constanţa „Împreună pentru viitor“, derulat în Medgidia şi comuna Cogealac, vor expune cu ocazia sărbătorilor de iarnă, ornamente si felicitări de Crăciun, icoane pe lemn, sticluţe pictate ornamental, pernuţe cusute cu motive tradiţionale, împletituri din sfoară, bijuterii si multe altele, lucrate cu îndemânare şi talent, în cadrul Cluburilor de artă care funcţionează în cele două locaţii. Expoziţia cu vânzare va fi deschisă publicului larg până pe 11 decembrie, în intervalul orar 8.30 - 16.30.

Următorul popas al Moşului va fi în Cumpăna, unde World Vision va organiza mai multe serbări pentru preşcolari şi şcolari. În parteneriat cu Parohia Cumpăna 2, vor fi oferite pachete cu dulciuri celor 60 de copii înscrişi la cantina socială, care pregătesc serbarea „La gura sobei“. Alţi 20 de copii din Cumpăna vor prezenta la Biserica Sf. Parascheva, sceneta „Naşterea lui Hristos“, primind în dar, tot de la organizaţie, pachete cu dulciuri.

Cea de-a treia oprire a Moşului va fi la Corbu, în Centrul comunitar, unde se organizează pentru 100 de copii, o petrecere.

Ultima locaţie în care Moşul va împărţi cadouri este Cobadin, unde va avea loc spectacolul ,,Sărbători ca-n poveşti“, prezentat de compania artistica Mix Music Bucuresti şi sponsorizat de World Vision şi Primăria Cobadin. Vor participa 35 de beneficiari ai proiectului, 60 de copii care mănâncă la cantina sociala Cobadin, alţi 60 de copii care participă constant la activităţile extraşcolare şi 15 elevi din Grupul de Iniţiativă al Copiilor Cobadin. „Toţi participanţii vor primi dulciuri, produse

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 3 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 5 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 4 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 7 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ministrul Mediului, despre situația de la Praid: „O grămadă de instituții care au așteptat să se întâmple un dezastru.” Posibile demiteri la Apele Române

HotNews acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, vineri seară, la B1 TV, că au fost emise note de constatare ale Corpului de control al premierului cu privire la situaţia de la Salina Praid, iar şeful de la Apele Române, Sorin Lucaci, are termen până

Ambasadorul român în SUA despre programul Visa Waiver: „Ne așteptăm la unele evoluții în câteva săptămâni sau luni”

HotNews acum 3 ore
Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a afirmat, la Digi24, că se așteaptă la „unele evoluții” în ce privește readmiterea țării noastre în programul Visa Waiver. Muraru susține că nu există în momentul de față un impediment față de includerea

Vremea

București
acum

28°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

29°
vin.

17°/37°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°