Impresia pe care o creează Mircea Geoană este aceea a elevului pe care familia îl presează să ia premiul întâi, deşi el nu este capabil să obţină mai mult de o menţiune.

Poate cineva să fie trist pentru că Mircea Geoană a pierdut alegerile la limită, în ciuda desfăşurării de forţe financiare şi politice din spatele său, a televiziunilor care au încălcat flagrant legea în ziua alegerilor, a implicării personale a prietenilor Vântu şi Patriciu? Poate că am fi putut avea o urmă de compasiune, dacă nu s-ar fi grăbit să-şi clameze victoria în baza unor exit-poll-uri trase de păr, deşi o minimă inteligenţă i-ar fi impus să aştepte rezultatele finale.

Este evident că, prin forţe proprii, fără Crin Antonescu şi Klaus Johannis, candidatul Geoană nu ar fi obţinut un scor aproape egal cu cel pe care Traian Băsescu l-a obţinut singur şi susţinut de un partid aflat în minoritate în parlament.

Lipsit de susţinerea fetişului Johannis, Mircea Geoană nu putea convinge prin discurs şi personalitate că merită să fie preşedinte. Odată pusă de Ion Iliescu, eticheta de „prostănac“ nu s-a mai dezlipit de el, iar confruntarea directă cu forţa naturii care s-a dovedit a fi, pe 3 decembrie, Traian Băsescu i-a fost probabil fatală, alături de neinspirata vizită nocturnă la prietenul SOV. De altfel, dependenţa faţă de oligarhi şi faţă de personajele mai puţin populare ale PSD a devenit evidentă, atunci când a declarat – neinspirat, dar obligat – că o va înlocui pe Laura Codruţa Kövesi şi o va numi pe Lidia Bărbulescu în fruntea ÎCCJ.

Perspectiva revenirii la epoca Stănoiu în justiţie era cât se poate de pregnantă. Pe de altă parte, discursul economic tributar vechilor sloganuri ale stângii - locuri de muncă pentru toţi şi protecţia bugetarilor – a înspăimântat populaţia activă din sectorul privat, care se va fi temut şi de perspectiva măririi impozitelor şi abandonării