(Articol apărut în numărul din 8 decembrie al Revistei 22)

La ora la care scriu, luni dimineaţă, ambii candidaţi şi-au proclamat victoria. Nu ştiu cine va câştiga alegerile dar ştiu că oricine ar fi acela, va câştiga în primul rând pentru el. Noi o să rămânem, ca întotdeauna, cu greaua moştenire.

L-am votat pe Băsescu fără încredere şi fără bucurie. Fără să-i fiu măcar simpatizant. Am votat, conform a ceea ce e pe cale să devină un nou prost obicei românesc, răul mai mic. În acest caz, răul cel mai mare mi s-a părut capacitatea “malefică” a câtorva lideri PSD de a-şi subjuga mass-media. Nu pot uita cum arăta cea mai mare parte a mass-media sub guvernarea Năstase. M-am îngrozit de servilismul ei cumpărat sau şantajat, ca preşedinte al URR. N-am putut trece, acum, peste deja vu-ul cu care Realitatea TV a abdicat de la onestitatea jurnalistică, aşternându-şi deontologia pe post de preş pentru un preşedinte de partid. În cazul meu, efectul campaniei anti-Băsescu a fost unul anti-manipulare.

De Antena 3 nu sunt dezamăgit, pentru că de la ea nu aveam nicio pretenţie. E doar o pseudo-televiziune de pseudo-partid. De la Realitatea TV aveam, însă, aşteptari. Dacă un lider social-democrat nu se poate impune în România decât ajutat de manipulări grosiere, de impostură şi minciuni, dacă liderii PSD pot controla mass-media şi când sunt la putere şi când sunt în opoziţie, am ales să nu fiu de acord. O presă liberă, cât mai liberă, e ceva de care vreau să mă bucur atâta timp cât voi mai rămâne în România.

Performanţele electorale ale lui Ion Iliescu sunt foarte greu de egalat de către PSD. El a putut câştiga în felul în care a făcut-o pentru că a avut un discurs şi un comportament corecte ideologic. Rămâne singurul lider social-democrat român autentic. Restul sunt fundamental falşi şi de aceea nu se pot baza decât pe electoratul dependent într-un fel sau a