Examenul de rezidenţiat la Cluj, premiile pentru Teatrul Maghiar de Stat sau revenirea la Universitatea a lui Ioan Ovidiu Sabău au fost printre evenimentele notabile din 2003.
DESCENTRALIZARE. Pentru prima dată după 1990, rezidenţiatul nu a mai fost organizat exclusiv la Bucureşti, Cluj-Napoca fiind primul oraş în afara Capitalei în care a avut loc concursul.
SCINDARE. La Cluj-Napoca s-a constituit Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania, o platformă civiă anti-UDMR condusă de episcopul Laszlo Tökes, fost preşedinte de onoare al UDMR.
RECUNOAŞTERE. Teatrul Maghiar de Stat a obţinut două premii UNITER, pentru spectacolul „Tragica istorie a doctorului Faust“, prin regizorul Mihai Măniuţiu şi actorul Bogdán Zsolt.
REVENIRE. Ioan Ovidiu Sabău a revenit la conducerea tehnică a Universităţii Cluj, dar a rămas doar vreme de două etape.
SCANDAL. Primăria a votat construirea unui parking între blocuri în Gheorgheni, pe strada Albac, însă locatarii din zonă s-au opus şi au blocat investiţia.
ACUZE DE PLAGIAT. Deputatul PRM Dan Brudaşcu l-a acuzat pe prefectul Vasile Soporan că a plagiat o lucrare a autorului polonez Michal Skarbinski şi a cerut Universităţii Tehnice să retragă toate titlurile obţinute de Soporan ulterior publicării lucrării sale.