Un bărbat din localitatea Mihai Bravu s-a ales cu dosar penal după ce a folosit un pistol cu bile pentru a se răzbuna pe un tânăr.
În dimineaţa zilei de 6 decembrie, la ora 5.00, ofiţerul de serviciu de la Poliţia oraşului Însurăţei a fost sesizat despre incident de Marian M. (24 de ani), din comuna Victoria. Acesta a precizat că în timp ce se afla pe DJ 211B, în localitatea Mihai Bravu, a avut un conflict verbal cu localnicul Marian C. (29 de ani), care a tras către el cu un pistol cu bile, lovindu-l în zona abdominală. Reclamantul a fost transportat la spital, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale.
Pe timpul audierilor, cel reclamat a infirmat aspectele sesizate, poliţiştii de la Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice stabilind că acesta nu figurează înregistrat ca fiind posesorul unei arme letale sau neletale. "În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi deţinerea în scop de folosire, cât şi folosirea unei arme neletale şi se desfăşoară cercetări pentru stabilirea exactă a situaţiei de fapt", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Un bărbat din localitatea Mihai Bravu s-a ales cu dosar penal după ce a folosit un pistol cu bile pentru a se răzbuna pe un tânăr.
În dimineaţa zilei de 6 decembrie, la ora 5.00, ofiţerul de serviciu de la Poliţia oraşului Însurăţei a fost sesizat despre incident de Marian M. (24 de ani), din comuna Victoria. Acesta a precizat că în timp ce se afla pe DJ 211B, în localitatea Mihai Bravu, a avut un conflict verbal cu localnicul Marian C. (29 de ani), care a tras către el cu un pistol cu bile, lovindu-l în zona abdominală. Reclamantul a fost transportat la spital, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale.
Pe timpul audierilor, cel reclamat a infirmat aspectele sesizate,