Artist plastic de o sensibilitate deosebită, Lucia Nica păstrează şi dăruieşte bucuria pictării icoanelor pe lemn de aproape 20 de ani.
Profil
Născută: 6 iunie 1958, Agnita
Studii: Liceul de Artă Plastică Sibiu
Familie: căsătorită, o fată
Profesie: pictor iconar
Dedicându-şi ultimele două decenii picturii icoanelor pe lemn, Lucia Nica este la momentul de faţă unul dintre cei mai apreciaţi artişti plastici din Sibiu. În lunga sa carieră, aceasta a reuşit să-şi formeze un amplu portofoloiu de expoziţii personale şi de grup, atât în ţară, cât şi în străinătate, iar din anul 2008 este membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România. Din plăcerea cu care vorbeşte despre icoane şi despre crearea acestora se vede pasiunea pentru ceea ce face, iar talentul dobândit de-a lungul timpului o ajută pe Lucia Nica să realizeze de fiecare dată lucrări diferite, unice. O parte dintre acestea pot şi admirate şi chiar achiziţionate în aceste zile de la expoziţia deschisă la subsolul Casei Hermes. „ Este o expoziţie închinată Crăciunului , care cuprinde 36 dintre icoane pe care le-am lucrat din anul 2004 până în prezent şi pe care le-am păstrat special pentru această ocazie”, ne-a spus artista.
Icoana, un mod de a trăi
Pasiunea Luciei Nica pentru pictură a existat încă de mică, însă icoana a descoperit-o doar după Revoluţie, printr-o întâmplare fericită. Consideră că este unul dintre cele mai frumoase lucruri ce i se putea întâmpla şi spune că la scurt timp icoana a devenit pentru ea un mod de a trăi. „ Până în 1989, am făcut design şi decoraţiuni la Cooperativa «Timpuri Noi», iar imediat după revoluţie m-am mutat la o altă secţie, unde am fost iniţiată în tehnica icoanelor. Pentru că mi-a plăcut foarte mult ceea ce făceam, din 1991 mi-am făcut autorizaţie şi mi-am transformat un mic colţ din casă în atelier de lucru. Treptat,