Zeci de autoturisme sunt abandonate pe locurile de parcare. Proprietarii sunt înştiinţaţi de Primărie şi, dacă în termen de 30 de zile aceştia nu precizează motivul abandonului, maşinile le sunt ridicate.
În timp ce municipiul se confruntă cu criza locurilor de parcare, în toate cartierele parcările pot fi găsite maşini abandonate, multe rămase înţepenite de câţiva ani. În loc să le ducă la cimitirul de maşini sau să le folosească în cadrul programului „Rabla“, proprietarii le-au lăsat acolo, fără să ţină cont că blochează un loc de parcare. „Aceste maşini dau un aspect foarte urât oraşului nostru. Ele ar trebui sa fie ridicate şi duse la cimitirul de maşini, mai ales că ţin ocupate câteva locuri de parcare“, spune revoltat Ionel Cristea.
Proprietarii, căutaţi de Primărie
Alţi suceveni sunt convinşi că maşinie vechi, uitate pe străzi sau în parcare, poluează mediul. „Nu suferim destul din cauza noxelor emise de maşinile aflate în trafic? Mai contribuie la poluare şi aceste autoturisme abandonate peste tot în oraş“, susţine Vlad Cernea.
Deşi există o hotărâre de Consiliu Local care interzice depozitarea sau abandonarea maşinilor pe domeniul public, cei care şi-au părăsit autoturismul nu se sinchisesc de autorităţi. Proprietarii certaţi cu legea primesc o notificare şi sunt obligaţi să răspundă în maximum 30 de zile. „Ei trebuie să ne precizeze un motiv solid pentru care au abandonat autoturismul. După expirarea termenului, maşina este ridicată şi depozitată în locuri special amenajate“, explică viceprimarul Lucian Harşovschi.
În ultimele trei luni, aproximativ 50 de proprietari care şi-au abandonat autoturismul pe domeniul public au primit somaţii, iar de la începutul anului, edilii au ridicat zeci de maşini abandonate.
Potrivit viceprimarului Lucian Harşovschi, mulţi proprietari care şi-au abandonat maş