Dimensiunea prea amplă a coaliţiei anti-Băsescu a fost, de fapt, punctul ei nevralgic.

După ce mai multe institute au dat exit-poll-uri cu Geoană învingător, ce-i drept, la mică distanţă de preşedintele în funcţie, după ce fiesta s-a declanşat, imprudent, deopotrivă la pesedişti şi liberali – cu hore dansate în numele „proiectului Johannis“ –, după ce Băsescu şi-a proclamat şi el, războinic, victoria într-o atmosferă unde tensiunea creştea cu fiecare minut, după ce mulţi dintre noi am avut insomnii, iată că sosi şi dimineaţa cu deşteptarea la realitate – nu la minciunile postului omonim –, ci la aceea a cifrelor reci: Băsescu învinge cu o diferenţă de câteva zeci de mii de voturi.

Dacă rezultatele vor fi validate (şi, probabil, vor fi contestări din partea PSD şi PNL), Băsescu obţine o victorie la limită, dar imensă prin semnificaţia ei. Mai întâi, strict statistic, în Europa Centrală şi de Est este rar ca un preşedinte să câştige un al doilea mandat consecutiv. În al doilea rând, este rar ca un preşedinte să câştige un nou mandat cu o criză economică nesoluţionată şi pe care mulţi i-o atribuie. În al treilea rând, este aproape nemaivăzut ca un preşedinte să învingă cu un guvern căzut de două luni prin moţiune de cenzură, fără buget, cu împrumuturile externe amânate.

Dar ceea ce e aproape de neînchipuit este că Băsescu a câştigat având de luptat cu o coaliţie formidabilă, alcătuită pe plan strict politic din toate partidele politice cu excepţia PD-L: nu doar PSD şi PNL, dar şi UDMR, PRM, PNG, la care s-au adăugat principalele trusturi media şi câţiva dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni de afaceri – „mogulii“ Voiculescu, Vântu, Patriciu. De la Vadim Tudor la Doina Cornea, de la Ciuhandu, primarul ţărănist al Timişoarei, la Becali, Vadim şi Vanghelie, de la Emil Constantinescu şi Zoe Petre, la Cristian Pîrvulescu, Mugur Ciuvică, Emil Hurezeanu